"Încoronarea Mariei", un valoros tablou medieval al Muzeului Secuiesc al Ciucului din Miercurea-Ciuc, va fi expus în Polonia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-02-2026 15:08

Article thumbnail

Sursă foto: Artmark

Unul dintre cele mai valoroase obiecte din colecţia Muzeului Secuiesc al Ciucului din Miercurea-Ciuc, tabloul medieval "Încoronarea Mariei de către Sfânta Treime", va fi expus pentru prima dată în afara României, la Muzeul Naţional din Cracovia (Polonia) în cadrul unei ample expoziţii dedicate artei gotice.

Directoarea Muzeului Secuiesc al Ciucului, Karda-Markaly Aranka, a declarat pentru AGERPRES că tabloul, realizat la sfârşitul secolului al XV-lea - începutul secolului al XVI-lea, este un panou de altar aparţinând şcolii transilvănene, cu autor necunoscut.

Tabloul este considerat una dintre cele mai importante piese din patrimoniul muzeului, atât datorită vechimii cât şi a modului în care este reprezentată Fecioara Maria.

"Nu sunt multe astfel de lucrări în iconografia epocii şi nici reprezentarea Mariei la fel ca aici", a spus Karda-Markaly Aranka.

Lucrarea este clasificată la categoria Tezaur, iar exportul temporar se va face cu aprobarea Ministerului Culturii, fiind obţinut deja un aviz de principiu din partea Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

Tabloul va putea fi admirat începând cu 9 aprilie 2025, în Muzeul Naţional din Cracovia, ca parte a expoziţiei intitulate "Arta gotică din Carpaţi" şi care, potrivit directoarei Muzeului Secuiesc al Ciucului, îşi propune să demonstreze că, în epoca gotică, spaţiul carpatic a reprezentat "o zonă culturală coerentă".

"Este o foarte mare oportunitate pentru muzeul nostru, adică un muzeu orăşenesc o să fie prezent într-un muzeu naţional din Polonia", a arătat Karda-MarkalyAranka.

Aceasta a explicat că o operă asemănătoare celei de la Miercurea-Ciuc se află într-o colecţie din Polonia, şi organizatorii expoziţiei au dorit o comparaţie directă între cele două piese.

De altfel, în solicitarea transmisă muzeului din Miercurea-Ciuc se arată că opera va fi expusă că în secţiunea "Iconographia curiosa mariana", unde "va fi confruntată cu 'Încoronarea Fecioarei Maria de către Sfânta Treime' din biserica parohială din Krosno, pe partea nordică a Carpaţilor".

"Dorim să prezentăm două tipuri diferite de Încoronare a Mariei, care, conform curatorului expoziţiei, Dr. Wojciech Marcinkowski (Muzeul Naţional din Cracovia), reflectă o atitudine diferită faţă de dogma asupra originii Duhului Sfânt", se arată în solicitarea primită din partea muzeului polonez.

Potrivit informaţiilor furnizate de Mara Zsuzsanna, expert restaurator la Muzeul Secuiesc al Ciucului, tabloul reprezintă Încoronarea Fecioarei Maria de către Sfânta Treime, ca Regină a Cerului, un moment important în tradiţia catolică, strâns legat de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care se marchează pe 15 august.

În partea superioară a picturii, care ocupă aproape jumătate din panou, Sfânta Treime este reprezentată de trei tineri cu trăsături faciale şi bărbi identice.

Lucrarea are 1,70 metri înălţime şi aproximativ 1,10 metri lăţime şi este realizată pe lemn de brad, un suport considerat neobişnuit întrucât icoanele se pictau pe lemn de tei.

De aceea, specialiştii sunt de părere că acesta este un indiciu care arată originea locală a operei, în alte zone nefiind folosit lemnul de brad ca şi suport pentru icoane.

Tabloul a fost descoperit în anul 1929, în podul bisericii romano-catolice din localitatea Sândominic, în timpul unei campanii de colectare de obiecte de patrimoniu derulate de fondatorii muzeului, care doreau realizarea unei expoziţii de amploare.

Mara Zsuzsanna este de părere că a fost, cel mai probabil, tabloul central dintr-un altar.

Sursa citată a precizat că analizele cu infraroşu au scos la iveală faptul că artistul a schimbat schiţa iniţială şi a modificat poziţia mâinilor Fecioarei Maria, dar şi a unuia dintre personajele Sfintei Treimi.

Pregătirile pentru exportul temporar al tabloului sunt în toi, iar specialiştii spun că participarea la o astfel de expoziţie internaţională este esenţială pentru creşterea prestigiului muzeului şi a patrimoniului local.

Istoricul de artă şi muzeograful Túros Eszter consideră că integrarea muzeului într-un circuit internaţional este foarte importantă, în contextul în care instituţia nu prea are experienţă în acest domeniu.

Ea a menţionat că până acum muzeul a împrumutat în principal obiecte de la muzee din Ungaria sau de la colecţionari, iar participarea la expoziţii internaţionale reprezintă un pas important înainte.

În opinia sa, expunerea operelor din patrimoniul muzeului în afara graniţelor va duce la creşterea valorii acestora, dar şi la o mai bună apreciere din partea comunităţii locale, care nu le cunoaşte îndeajuns.

"Dacă o operă intră din când în când în centrul atenţiei, cred că îi face bine şi va fi cunoscută şi preţuită şi de comunitatea locală, chiar dacă este expusă în străinătate, pentru că se scriu ştiri despre ea, apare pe reţelele sociale şi cred că acest lucru este important", a conchis Túros Eszter.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri