Un studiu arată că statele europene domină clasamentul mondial al celor mai politicoase națiuni, însă modul în care locuitorii își evaluează propriul comportament diferă adesea de percepția internațională, scrie Euronews, potrivit mediafax.
Sondajul realizat de compania americană de transferuri internaționale Remitly a analizat percepțiile a aproape 5.000 de participanți din 26 de țări despre cele mai politicoase națiuni din lume. În clasamentul global, Japonia ocupă primul loc. Este urmată de Canada și Marea Britanie, care este astfel cea mai bine clasată țară europeană. Mai mult de jumătate dintre țările incluse în topul celor mai politicoase 25 de națiuni sunt din Europa.
Rezultatele arată reputația continentului pentru bune maniere și comportament respectuos, mai arată Euronews.
Datele sondajului sugerează că reputația Marii Britanii se bazează pe comportamente sociale bine cunoscute. Printre a acestea se numără folosirea frecventă a expresiilor „please” și „thank you”, umorul autoironic și tradiția de a sta ordonat la coadă. Interesant este însă că britanicii nu se consideră printre cei mai politicoși. Participanții din Marea Britanie s-au clasat în a doua jumătate a clasamentului atunci când au fost întrebați cât de politicoși se consideră.
Sondajul arată diferențe semnificative între modul în care o țară este percepută la nivel global și modul în care cetățenii săi își evaluează propriile maniere. De exemplu, Germania, considerată a cincea cea mai politicoasă țară din lume datorită accentului pus pe punctualitate și respectarea spațiului personal, s-a clasat abia pe locul 21 în autoevaluarea respondenților germani. În schimb, Franța s-a plasat pe locul cinci în autoevaluarea politeții. Asta deși în percepția globală se află abia pe locul 19.
Japonia, lider global al bunelor maniere
Japonia ocupă primul loc în clasamentul global al politeții, fiind apreciată pentru cultura sa socială bazată pe respect, formalitate și disciplină. Cu toate acestea, participanții japonezi s-au clasat aproape de finalul clasamentului atunci când au evaluat propria politețe, ocupând locul 25 din 26 de țări. Autorii sondajului spun că diferențele dintre percepțiile interne și cele externe reflectă adesea standarde culturale diferite privind comportamentul politicos. Conform rezultatelor sondajului, primele zece cele mai politicoase țări din lume sunt:
Japonia
Canada
Marea Britanie
China
Germania
Filipine
Suedia
Danemarca
Finlanda
Africa de Sud
Studiul arată că, în ciuda diferențelor culturale, majoritatea respondenților tind să se considere persoane politicoase, diferențele dintre scorurile maxime și minime fiind relativ mici.





























Comentează