România a pierdut în primă instanță procesul cu Pfizer și este obligată să plătească aproximativ 600 de milioane de euro pentru dozele de vaccin anti-COVID pe care a refuzat să le mai preia. Însă, dincolo de decizia tribunalului din Bruxelles, apar acum documente care schimbă radical perspectiva asupra acestui caz.
Potrivit actelor consultate, România nu a fost obligată automat să intre în contractul negociat de Comisia Europeană în mai 2021. Dimpotrivă, exista o fereastră clară de decizie.
Clauza cheie: România avea 5 zile să spună NU
În documentele contractuale apare explicit faptul că statele membre aveau la dispoziție un termen de 5 zile pentru a refuza participarea la acord.
Această prevedere este esențială, pentru că demontează ideea că România ar fi fost prinsă într-un mecanism fără ieșire. Din contră, decizia de a intra în contract a fost una asumată, în interiorul unui termen clar de opțiune.
Cu alte cuvinte, statul român putea alege să nu participe la acest contract sau să nu își asume volumele stabilite.
Declarația Ioanei Mihăilă confirmă decizia
Mai mult, declarațiile făcute chiar ieri de fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, întăresc această interpretare.
„Statele aveau voie să accepte sau să refuze intrarea în contract”, a spus aceasta, explicând că România a decis să participe în contextul unui vârf pandemic.
Fostul ministru susține că decizia a fost justificată la acel moment, invocând presiunea epidemiologică și cererea mare pentru vaccinuri.
„Cred că decizia pe care am luat-o în momentul acela a fost bine argumentată și justificată”, a declarat Mihăilă.
De la decizie strategică la notă de plată
În 2021, România a intrat în contractul european și și-a asumat un număr mare de doze. Ulterior, în 2023, statul român a refuzat să mai preia integral vaccinurile, invocând scăderea drastică a cererii.
Instanța din Bruxelles a respins însă argumentele României și a decis că evoluția pandemiei nu justifică nerespectarea obligațiilor contractuale.
Prin urmare, România trebuie să plătească peste 3 miliarde de lei (aproximativ 600 de milioane de euro) și să preia aproape 29 de milioane de doze.
Cronologia deciziilor păguboase
Cronologia deciziilor arată un lanț clar de responsabilități care traversează mai multe guverne. În 2021, în mandatul premierului Florin Cîțu și în contextul conducerii Ministerului Sănătății de către Vlad Voiculescu și ulterior Ioana Mihăilă, România a decis să intre în contractul negociat de Comisia Europeană cu Pfizer, deși documentele arată că exista un termen de 5 zile în care statul putea refuza participarea.
În 2022, sub guvernul Nicolae Ciucă și cu Alexandru Rafila la Sănătate, contractul a fost implementat și au fost semnate comenzile pentru zeci de milioane de doze.
În 2023, în timpul guvernelor Ciucă și apoi Marcel Ciolacu, România a refuzat să mai preia integral vaccinurile și nu a acceptat renegocierile propuse, intrând astfel în conflict contractual direct.
Acest traseu decizional, întins pe mai multe mandate, a culminat cu verdictul instanței din Bruxelles, care obligă acum România să plătească aproximativ 600 de milioane de euro.
Războiul declarațiilor: cine poartă responsabilitatea
După decizia instanței, a început și un schimb dur de acuzații între foștii decidenți.
Fostul ministru Vlad Voiculescu susține că decizia de a intra în contract a fost luată la nivelul Guvernului, de premierul Florin Cîțu, în timp ce implementarea a fost făcută ulterior de Alexandru Rafila.
Pe de altă parte, Ioana Mihăilă vorbește despre o decizie colectivă la nivel european, în care toate statele membre au ales să participe.
Miza reală: alegere sau constrângere
Documentele care arată existența termenului de 5 zile pentru refuz aduc însă o nuanță esențială în această dispută.
Dacă România avea, în mod real, posibilitatea de a refuza contractul, atunci discuția nu mai este despre o obligație europeană inevitabilă, ci despre o decizie politică asumată într-un context de criză.
Comentează