Bucharest Design Festival 2026 se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României, Nicuşor Dan. Prima ediţie se deschide în 20 mai, la Muzeul Naţional Cotroceni, cu expoziţia ,,BDF Highlights: Branding Romania Through Creativity”, potrivit news.ro
Organizat de Fundaţia The Institute între 20 mai şi 21 iunie, Bucharest Design Festival este gândit ca fiind un festival creativ din şi pentru Bucureşti, ce reuneşte profesionişti din design, artă, arhitectură şi alte industrii creative, mari organizaţii culturale publice şi private, companii internaţionale si antreprenori locali, universităţi vocaţionale din ţară, organizaţii profesionale relevante, ambasade şi centre culturale străine, comunităţi şi hub-uri creative, alături de publicul larg - conectaţi prin design, într-un sistem amplu de expoziţii şi evenimente în peste 100 de spaţii din oraş.
Începând cu 20 mai 2026, Muzeul Naţional Cotroceni va găzdui prima expoziţie a festivalului: BDF Highlights: Branding Romania Through Creativity. Deschisă publicului larg, expoziţia aduce în prim-plan creatori şi proiecte de referinţă, care au pus creativitatea românească pe harta internaţională. Prin alegerea Muzeului Naţional Cotroceni ca spaţiu de debut, festivalul ancorează designul românesc într-un loc simbolic pentru patrimoniul cultural naţional.
Găzduirea expoziţiei de către Muzeul Cotroceni şi Administraţia Prezidenţială este, în sine, un gest de recunoaştere instituţională a valorii unor organizaţii creative excepţionale şi a unor mari personalităţi, dar şi a potenţialului pe care acestea îl au în a deveni, în mod asumat, ambasadori valoroşi ai brandului de ţară, atât intern cat şi la nivel internaţional.
„Bucharest Design Festival este un eveniment important pentru scena creativă din România şi pentru modul în care Bucureştiul îşi afirmă identitatea culturală actuală. Prin acordarea Înaltului Patronaj, îmi doresc să susţin iniţiativele care promovează talentul românesc şi care contribuie la vizibilitatea internaţională a României", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.
Bucharest Design Festival reuneşte într-o singură platformă proiectele dezvoltate de The Institute - Romanian Design Week, DIPLOMA Show şi Cartierul Creativ - alături de formate noi care explorează relaţia dintre design, oraş şi comunitate. Festivalul apare ca răspuns la nevoia de a conecta iniţiativele creative ale Bucureştiului într-un cadru comun, evidenţiind rolul designului şi al artei în viaţa urbană, susţinând ecosistemul creativ local.
„Bucharest Design Festival porneşte din energia creativă a Bucureştiului, dar priveşte mai departe, spre modul în care designul românesc poate deveni un instrument de construire a identităţii naţionale şi de conectare cu scena creativă internaţională. Prin acest eveniment, ne propunem să aducem designul mai aproape de publicul larg şi să evidenţiem rolul industriilor creative ca resursă strategică pentru imaginea, modernizarea şi dezvoltarea României. Acordarea Înaltului Patronaj al Preşedintelui confirmă că această viziune este recunoscută şi la nivel instituţional", a spus Andrei Borţun, CEO Fundaţia The Institute.





























Comentează