Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) de la Lausanne a respins vineri cererea Federaţiei ruse de fotbal de suspendare a sancţiunilor dictate de FIFA, între care şi excluderea selecţionatei Rusiei de la barajul pentru calificarea la Cupa Mondială 2022, în urma invaziei din Ucraina, conform Agerpres.
Această decizie, similară cu cea dictată marţi de TAS şi care viza sancţiunile UEFA, nu va influenţa viitoarea sentinţă a TAS pe fondul litigiului, aşteptată peste câteva săptămâni, cel puţin.
Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) şi Uniunea europeană de fotbal (UEFA) au anunţat, pe 28 februarie, într-un comunicat comun, suspendarea cluburilor şi a echipelor naţionale din Rusia şi Belarus din competiţiile internaţionale ''până la noi ordine''.
''Fotbalul este unit în totalitate şi susţine din plin toate persoanele afectate de războiul din Ucraina. Cei doi preşedinţi (Gianni Infantino, pentru FIFA, respectiv Aleksander Ceferin, pentru UEFA, n. red.) speră că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi semnificativ şi rapid, pentru ca fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate şi de pace între popoare'', au explicat cele două organizaţii în comunicatul comun.
Deciziile FIFA şi UEFA vin după ce Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat ca sportivilor din Rusia şi Belarus să le fie interzisă participarea la competiţiile internaţionale.
Pe 9 martie, FIFA a oficializat calificarea Poloniei în finala barajului pentru accederea la Cupa Mondială 2022, în urma excluderii Rusiei, adversara sa din semifinale.
Tribunalul de Arbitraj pentru Sport a respins cererea Federaţiei ruse de fotbal de suspendare a sancţiunilor dictate de FIFA
București
9°C
Articole Similare

13
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
13

30
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
30

30
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
30

3.722
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.722

92
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
92

191
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
191

122
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
122

93
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
93

49
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
49

38
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
38

2.338
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.338

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.655
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.655
















Comentează