Regele Charles al Marii Britanii nu va participa la summit-ul internaţional COP27 privind schimbările climatice care va avea loc luna viitoare în Egipt în ciuda angajamentului suveranului în ceea ce priveşte problemele de mediu, informează duminică DPA şi PA Media.
Potrivit The Sunday Times, prim-ministrul britanic Liz Truss a obiectat în legătură cu participarea regelui Charles la summit în timpul unei audienţe desfăşurate la Palatul Buckingham luna trecută, informează Agerpres.
Nici biroul de presă al premierului şi nici palatul nu au comentat asupra articolului de presă potrivit căruia regele ar fi dorit să ţină un discurs adresat delegaţilor reuniţi în staţiunea Sharm el-Sheikh de la Marea Roşie.
O sursă guvernamentală a spus că este ''ridicolă'' sugestia potrivit căreia prim-ministrul ''dă ordine'' monarhului.
Cu toate acestea, în mod tradiţional, toate vizitele oficiale peste graniţe ale membrilor familiei regale sunt efectuate în conformitate cu avizul guvernului.
Înaintea ascensiunii lui la tron, au existat speculaţii potrivit cărora, în calitate de Prinţ de Wales, Charles va merge în Egipt întrucât a participat şi la summitul COP26 din Glasgow, Scoţia, anul trecut.
Se pare că, după ce a fost cerut avizul guvernului, s-a convenit că nu ar fi ocazia potrivită pentru prima vizită în străinătate a lui Charles în calitate de suveran.
The Sunday Times a citat o sursă regală importantă care a spus: ''Nu este un mister că regele a fost invitat să meargă. A trebuit să se gândească foarte atent la paşii pe care îi are de urmat pentru primul său turneu în străinătate şi nu va participa la COP''.
Potrivit sursei, decizia a fost luată la recomandarea guvernului şi ''în spiritul unei atenţii permanente a faptului că, în calitatea sa de rege, acţionează la recomandarea guvernului''.
''Nu comentăm întâlnirile dintre prim-ministru şi rege'', a declarat o purtătoare de cuvânt a lui Truss.
Primul moment în care Charles realizează că este doar rege onorific: Liz Truss îi blochează participarea la un eveniment
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
0

494
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
494

91
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
91

1.829
Guvernul a luat o decizie majoră în criza carburanților! Măsură pentru reducerea prețului, la benzină și motorină, direct la pompă (surse)
1.829

1.223
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
1.223

2.851
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.851

4.185
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
4.185

2.568
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.568

1.765
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.765

4.450
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
4.450

2.085
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
2.085

4.147
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
4.147

3.148
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.148
















Comentează