Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-04-2026 08:20

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, critică dur actuala direcție a guvernării și anunță că va susține decizia colegilor social-democrați privind viitorul participării PSD la putere, în contextul consultărilor interne care preced votul programat pentru 20 aprilie.

„Picătura care a umplut paharul”

Într-o postare pe Facebook, Firea susține că momentul de ruptură a fost refuzul unor măsuri sociale, pe care le consideră esențiale pentru categoriile vulnerabile. „Pentru mine personal, picătura care a umplut paharul a fost insistența de a respinge măsurile sociale. Și chiar a fost o picătură, pentru că acele măsuri reprezentau doar 0,4% din veniturile bugetare! Dar sprijinul conta enorm pentru categoriile vulnerabile”, afirmă aceasta.

Fostul edil subliniază că aceste politici nu vizează persoane asistate social în sensul negativ invocat în spațiul public, respingând vehement astfel de etichete. „Și vreau să subliniez apăsat că în acest program nu e vorba de ajutoare sociale pentru leneși și bețivi, cum insinuează. Este minciună grosolană! Vorbim de mame, de copii și de pensionari! Vorbim de angajații care muncesc din greu pe salariul minim, în special în sectorul privat”, a transmis Firea.

Ea insistă că sprijinul social este legat de dreptul la un trai decent: „Deci vorbim de dreptul la un trai decent al celor care muncesc sau au muncit din greu sau al celor care nu pot munci”.

Critici la adresa premierului și a deciziilor din Coaliție

Firea acuză în mod direct decizii luate la nivelul Guvernului fără consultarea PSD, indicând în special introducerea contribuției la sănătate pentru mame. „Decizia premierului de a introduce CASS la mame, peste capul PSD și fără acord în Coaliție, a dărâmat cu brutalitate o mare parte din ce am construit la Primăria Capitalei și la Ministerul Muncii”, afirmă aceasta.

Fostul ministru al Muncii leagă această măsură de problema demografică, pe care o consideră ignorată de partenerii de guvernare. „Pentru că natalitatea este o problemă uriașă a României, pe care ‘aliații’ noștri pur și simplu nu o înțeleg”, arată Firea.

În același context, ea critică modul în care funcționează coaliția, afirmând că aceasta nu mai respectă principiile de bază ale colaborării politice. „Guvernarea țării, la fel ca a Capitalei sau a fiecărui județ, se poate face doar cu parteneri onești, care-și respectă angajamentele luate și care au măcar puțină empatie față de greutățile prin care trec oamenii”, susține fostul primar.

Susținere pentru decizia PSD privind guvernarea

Gabriela Firea anunță că va sprijini decizia care va fi luată în partid, indiferent de direcția acesteia, dar sugerează clar necesitatea unei schimbări. „Voi susține în totalitate decizia colegilor mei social-democrați din București și Ilfov, privind soarta guvernării, oricare va fi aceasta. Este clar, însă, că se merge pe o direcție greșită și e nevoie de o schimbare”, afirmă ea.

Firea face referire la reuniunea regională PSD București-Ilfov, unde conducerea partidului a prezentat situația politică actuală. „La întâlnirea regională București-Ilfov, toți colegii miniştri, primari, consilieri generali și locali (…) au primit toate informațiile despre starea guvernării de la președintele Sorin Grindeanu și de la secretarul general Claudiu Manda”, precizează aceasta.

Potrivit fostului edil, reacția din partid este rezultatul acumulării de tensiuni din ultimele luni. „Reacția tuturor colegilor mei consultați până acum de conducerea partidului este normală, după toate aceste luni în care propunerile și avertismentele noastre au fost ignorate”, a transmis Firea.

„Un punct de cotitură” și acuzații de încălcare a protocolului

În finalul postării, Gabriela Firea vorbește despre un moment critic pentru PSD și pentru coaliția de guvernare, pe care îl pune pe seama lipsei de dialog. „E bine, însă, să știe toată lumea că nu s-a ajuns în acest punct de cotitură din orgoliul nostru politic, ci pentru că un singur om a refuzat dialogul”, afirmă aceasta.

Ea acuză existența unor decizii luate fără consultare și chiar încălcări ale protocolului de guvernare, care „au afectat foarte mult românii”, indicând măsuri precum introducerea CASS pentru anumite categorii, tergiversarea creșterii salariului minim, voturi la nivel european fără acord politic sau modificări economice fără consens în coaliție.

Decizia finală privind rămânerea sau ieșirea PSD de la guvernare urmează să fie luată în urma consultării interne programate pentru 20 aprilie, la care vor participa membrii partidului din întreaga țară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri