Mircea Toma, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, afirmă că România şi Republica Moldova sunt ţări care sunt atacate informaţional de Rusia.
"Atât România cât şi Republica Moldova sunt ţări care sunt atacate informaţional de Rusia. Sunt două ţări care sunt ţinte ale unui război, în sensul propriu al cuvântului, cu arma 'război informaţional'. Moldova se apără cu instrumente mai adecvate, pentru că ei au declarat o situaţie de necesitate şi au posibilitatea să utilizeze, ca să spun aşa, arme de apărare mai proporţionale atacului. În România nu avem instrumentele astea, nu avem cadrul legislativ special pentru o situaţie în care suntem sub atac şi aşteptăm să aflăm despre atac de la organizaţii neguvernamentale, ca să putem reacţiona. Aştept să fie la fel de vigilente şi alte instituţii ale statului pe care nu le văd producând informaţia necesară", a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Toma.
Toma a semnalat, joi, Consiliul Naţional al Audiovizualului un material realizat de Expert Forum (EFOR) privitor la alegerile parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova, în care organizaţia semnala existenţa unui comportament neautentic coordonat "ilegal din punctul de vedere al comportamentului platformei" TikTok.
În urma dezbaterilor, CNA a decis, la propunerea preşedintelui Consiliului, Valentin Jucan, trimiterea unei notificări către TikTok, în baza Digital Services Act - DSA (reglementare a Uniunii Europene care impune noi reguli pentru serviciile digitale, inclusiv platforme online şi motoare de căutare, pentru a crea o lume online mai sigură şi mai echitabilă), privind existenţa unui comportament neautentic coordonat care poate influenţa alegătorii care votează în România pentru parlamentarele din Republica Moldova.
O poziţie aparte a avut membrul CNA Georgică Severin, care a votat împotriva deciziei Consiliului.
"Am votat împotriva adoptării acestei ordini de zi şi am invocat motive temeinice, de ordin legal şi instituţional: 1. Lipsa de competenţă teritorială a CNA. Conform legislaţiei naţionale, CNA are atribuţii exclusiv în domeniul audiovizualului pe teritoriul României. Republica Moldova este un stat suveran şi independent, iar alegerile desfăşurate acolo nu intră sub incidenţa mandatului CNA. 2. Neaplicabilitatea cadrului european (DSA). Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) se aplică în statele membre ale Uniunii Europene. Republica Moldova, nefiind stat membru UE, nu intră sub incidenţa acestui regulament. Prin urmare, invocarea sa în justificarea unei eventuale intervenţii este lipsită de fundament juridic. 3. Respectarea principiului neamestecului în afacerile interne ale altui stat. Dezbaterea într-o instituţie publică a statului român şi asumarea publică de către CNA a unor poziţii cu privire la alegerile din Republica Moldova echivalează cu o implicare directă, ilegală şi inoportună, în procesul electoral dintr-un stat vecin. Acest lucru contravine atât principiului suveranităţii, cât şi practicilor democratice internaţionale. 4. Diverse aspecte de ordin formal", a scris Severin pe pagina sa de Facebook.
Georgică Severin a adăugat că "în pofida acestor argumente, majoritatea a decis nu doar dezbaterea materialului, ci şi asumarea lui de către CNA, mergând până la solicitarea intervenţiei unei platforme de socializare împotriva conturilor care susţin un anumit candidat în alegerile viitoare din Republica Moldova".
"Această decizie reprezintă, în opinia mea, mai mult decât un abuz, atât pe formă, cât şi pe fond. Reprezintă o eroare! Din acest motiv, am decis să mă retrag din şedinţă, neputând fi parte la o hotărâre care depăşeşte cadrul de funcţionare legal al Consiliului şi care riscă să implice instituţia într-o zonă de ingerinţă politică externă incompatibilă cu mandatul său. Reiterez convingerea că CNA trebuie să îşi exercite atribuţiile exclusiv în limitele stabilite de lege şi să se abţină de la orice formă de implicare în procese electorale care nu ţin de competenţa sa şi nici de teritoriul României", a mai transmis membrul CNA.
Expert Forum a sesizat existenţa "unei reţele coordonate de 17 conturi TikTok care au contribuit la creşterea promovării candidatului la alegerile parlamentare Vasile Costiuc, doar în ultima săptămână putând fi observate peste 1 milion de vizualizări folosind #vasilecostiuc".
"Acesta este fenomenul care este ilegal din punctul de vedere al comportamentului platformei. Platforma nu ar trebui să-l accepte, ar trebui să-l identifice singură şi să-l oprească. Nu-l vede şi atunci faptul că a fost identificat de organizaţia neguvernamentală (Expert Forum - n.r.), cu specialiştii lor, şi că a fost făcut public, ne-a determinat pe noi să reacţionăm. (...) Ce am făcut noi astăzi este de a semnala platformei. Şi jurisdicţia noastră este pe România. DSA-ul funcţionează în România. În România există peste 650.000 de cetăţeni cu dublă cetăţenie, fie că sunt români care şi-au luat şi cetăţenie moldovenească, fie cetăţeni moldoveni care au şi cetăţenie română şi trăiesc în România. Ei vor vota în Moldova, dar sunt în România. Această şmecherie este făcută pentru toţi alegătorii fie ei din Moldova, fie din România. Noi reacţionăm pentru felia românească", a adăugat Mircea Toma.
Mircea Toma (CNA): România şi Republica Moldova - ţări care sunt atacate informaţional de Rusia
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 04-09-2025
Explorează subiectul
Articole Similare

3
'Pikachu Illustrator', cea mai scumpă carte de joc vândută vreodată
3

7
Târgu Jiu găzduieşte o serie de evenimente culturale pentru a celebra moştenirea lui Constantin Brâncuşi
7

12
Timișoara devine capitala jazzului internațional. Ce artiști vor urca pe scenă la festivalul JAZZx
12

5.226
Micutzu dezvăluie cum a slăbit, de fapt, 50 de kilograme: A renunțat la numai două alimente!
5.226

43
Patriarhul Daniel, mesaj de condoleanţe la înmormântarea Părintelui Arhimandrit Climent Haralamb: 'A fost iubit şi respectat de ucenicii săi'
43

40
Actorii au câștigat pe scena politică: Proiectul de normare a muncii artiștilor va fi modificat
40

1.695
Primul concurent confirmat la Asia Express 2026. Un fost fotbalist celebru a semnat contractul cu Antena 1
1.695

18
O echipă de cercetători dezvăluie noi indicii despre originea celei mai energetice particule observate pe Pământ
18

23
Teatrul Sannazaro din Napoli, distrus într-un uriaş incendiu
23

43
Epava unei nave din secolul al XVII-lea a reapărut în urma scăderii nivelului Mării Baltice
43

32
Un cartonaş Pokémon, vândut la licitaţie pentru suma record de 16 milioane de dolari
32

6
O ecranizare ambiţioasă după ''Casa spiritelor'', de Isabel Allende, proiectată în premieră la Berlin
6

13
Compozitorul şi textierul american Billy Steinberg, creatorul hitului ''Like a Virgin'', interpretat de Madonna, a murit la 75 de ani
13

















Comentează