Rusia îşi amână misiunile lunare, în timp ce SUA celebrează un zbor istoric

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-04-2026 20:07

Actualizat: 07-04-2026 20:08

Article thumbnail

Sursă foto: Space

Rusia a amânat lansările pentru trei misiuni lunare, a anunţat marţi agenţia de presă Interfax, o decizie ce marchează o lovitură pentru ambiţiosul său program de explorare lunară, în timp ce Statele Unite, rivalul său spaţial de multă vreme, celebrează un zbor istoric în jurul Lunii, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Lansările vehiculelor spaţiale ruseşti Luna-28, Luna-29 şi Luna-30 au fost amânate pentru perioada 2032-2036, a declarat vicepreşedintele Academiei Ruse de Ştiinţe, Serghei Cernişev, citat de Interfax.

Deocamdată nu au fost dezvăluite datele iniţiale la care ar fi trebuit ca lansările să aibă loc, însă aceste întârzieri inexplicabile vin după amânările de anul trecut ale altor misiuni lunare şi spaţiale ruseşti, precum şi după prăbuşirea vehiculului său fără echipaj Luna-25 pe suprafaţa selenară în anul 2023.

Rusia consideră că explorarea lunară este vitală pentru interesele sale naţionale, a declarat directorul agenţiei spaţiale ruse Roscosmos după eşecul misiunii din 2023, spunând că a început cursa pentru exploatarea resurselor naturale ale Lunii.

Fosta Uniune Sovietică a lansat primul satelit din lume şi a trimis primul om în spaţiu în anii 1960, însă programul spaţial al Rusiei, odinioară redutabil, a decăzut în era post-sovietică, rămânând în urma celui din SUA şi, tot mai mult, a celui din China.

În această săptămână, patru astronauţi din misiunea Artemis 2 lansată de NASA au devenit primii oameni care au zburat în jurul Lunii după o pauză de peste 50 de ani, călătorind mai departe în spaţiu decât oricare alt om înaintea lor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri