Primarul Dominic Fritz a anunţat că de marţi la Clinica ASCAR a Spitalului Municipal vor fi date în folosinţă 50 de paturi, din care 18 au şi prize de oxigen, iar capacitatea de paturi se mai poate extinde cu maximum 20 de locuri.
"Prioritatea este creşterea numărului de paturi cu oxigen, administrarea de oxigen, din timp, fiind o cale de a preveni încărcarea secţiilor ATI, iar obiectivul este salvarea de vieţi. O soluţie propusă de grupul de experţi cu care lucrez a fost să avem cât mai multe paturi cu oxigen, să nu ajungă oamenii la ATI. Vom achiziţiona sau închiria concentratoare de oxigen. Pacientul va trebui să ia decizia dacă vrea să fie acasă cu oxigen sau pe hol, la spital", a afirmat Dominic Fritz.
Potrivit situaţiei paturilor cu oxigen, prezentate de edil, gradul de ocupare a ATI la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" şi secţia exterioară ASCAR, respectiv clădirea de recuperare a spitalului este de 98%, din cele 185 de paturi non-ATI fiind ocupate 179. Cele 14 paturi ATI COVID sunt ocupate în totalitate.
La unitatea suport COVID a Spitalului Municipal (Clinica de Dermatologie) există 42 de paturi, din care 36 sunt ocupate, iar 14 au priză dublă de oxigen. În consecinţă, se pot reorganiza saloanele cu încă 14 paturi, rezultând un total de 56 paturi.
La unitatea centrală a Municipalului, anti-COVID (Clinicile Noi), unde este şi o sală de operaţii, sunt şase paturi, dar într-o săptămână urmează să ajungă alte şase paturi (printr-un proiect cu fonduri europene) şi şase ventilatoare (prin Ministerul Sănătăţii).
Dominic Fritz a mai anunţat că tir-ul mobil anti-COVID de la Spitalul Judeţean va fi trimis la Spitalul Municipal, după lucrările de reabilitare/ izolare termică şi vor mai rezulta încă 10 paturi ATI.
Pe de altă parte, primarul Timişoarei a făcut un apel la edilul din Sânnicolau Mare, unde rata de infectare este de aproape 7 la mia de locuitori, iar pacienţii care au nevoie de internare la ATI sunt transferaţi la Timişoara.
"Fac apel la primarul Dănuţ Groza să dispună măsurile necesare pentru ca cele 35 de paturi libere de la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare să fie folosite de către pacienţii care au nevoie de internare în spital şi să încercăm în acest fel să descongestionăm unităţile medicale şi personalul medical din Timişoara", a declarat Dominic Fritz.
El le-a propus timişorenilor, cetăţeni, societate civilă şi industrii, un parteneriat pentru a ieşi cu bine din această criză.
"Le propun timişorenilor un parteneriat care se bazează pe date concludente şi comunicare onestă, am făcut un site, covid19.primariatm.ro, unde găsesc informaţii şi centrele de testare şi invit lumea să intre pe acest site", a adăugat Fritz.
La Clinica ASCAR a Spitalului Municipal Timișoara se vor da în folosinţă 50 de paturi, din care 18 cu prize la oxigen
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.130
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
1.130

3.864
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
3.864

4.032
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
4.032

5.298
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
5.298

2.084
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.084

4.425
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
4.425

232
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
232

3.183
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
3.183

8.220
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
8.220

6.403
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.403

7.019
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
7.019

3.378
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.378

3.602
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.602
















Comentează