Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-04-2026 10:32

Article thumbnail

Sursă foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Fostul premier Marcel Ciolacu, în prezent președinte al Consiliului Județean Buzău, a lansat un atac dur la adresa liderilor PNL și USR, într-o postare pe Facebook, în contextul procesului pierdut de România în primă instanță cu compania Pfizer, susținând că deciziile politice din ultimii ani au generat costuri uriașe pentru bugetul public.

„Am două vești pentru marii apărători ai bolojenismului ce taie atât de sănătos deficitul României încât operația e reușită, iar pacientul mort: din iscusitele afaceri meșterite de liderii PNL și USR, România are de plată mult peste 1 miliard de euro. Cu executare!”, afirmă Ciolacu.

„Factura Pfizer sare de 800 de milioane de euro”

Fostul premier susține că doar litigiul cu Pfizer ar genera obligații financiare de amploare pentru statul român, accentuând caracterul executoriu al deciziei.

„În afacerea Pfizer, cu tot cu penalități și dobânzi, suma (executorie) sare de 800 de milioane de euro. Am văzut marii influenceri ai dreptei, toți zic – stai, dom'ne, că nu e definitivă. Nu e, dar e executorie. Adică, pe zi ce trece, la suma principală se vor adăuga milioane de euro”, susține Ciolacu.

El ironizează și argumentele venite din zona USR, potrivit cărora soluția ar fi fost renegocierea contractului și acceptarea parțială a livrărilor.

„Iar prea-cinstiții lideri USR spun că ei nu aveau ce face, dar e vina lui Rafila și Ciolacu că n-au renegociat cu Pfizer. Adică, să luăm niște zeci de milioane de doze, totuși, că plăteam jumătate. Lasă că nu aveam unde să depozităm aceste vaccinuri inutile, dar apoi ne costa enorm să le distrugem”, afirmă fostul premier.

Atac la adresa USR și PNL

Ciolacu continuă criticile la adresa foștilor parteneri de guvernare, acuzându-i de lipsă de soluții și de decizii greșite.

„Atât poate produce mintea useristă, mai ales când se nimerește, dramatic, să fie și la guvernare”, scrie acesta, într-un mesaj cu accente politice evidente.

Declarațiile vin în contextul unei dispute publice intense între actuali și foști decidenți privind responsabilitatea pentru contractele de vaccinuri anti-COVID și pentru litigiul cu Pfizer, fiecare tabără încercând să transfere vina pentru costurile estimate la sute de milioane de euro.

„O altă afacere”: cazul dronelor Watchkeeper

Fostul premier aduce în discuție și un alt contract controversat, legat de achiziția de drone militare.

„Mai este însă o afacere genială încheiată de marele general Ciucă, ca premier. Una de pe urma căreia a ieșit mare scandal în Anglia, din cauza dronelor Watchkeeper X, destinate României”, afirmă Ciolacu, referindu-se la Nicolae Ciucă.

Acesta susține că Parlamentul britanic ar analiza situația unui contract de peste 400 de milioane de dolari, care nu ar fi fost dus la îndeplinire.

„Parlamentul britanic anchetează acum blocarea achiziției de peste 400 de milioane de dolari, făcută de țara noastră încă din 2022 și niciodată livrată. Văd că, mai nou, facem drone cu Ucraina. Dronele britanico-israeliene vor ajunge, probabil, la noi la Paștele... cailor. Însă, factura lor este certă”, afirmă acesta.

Legătura cu deficitul bugetar

Ciolacu leagă aceste contracte de impactul asupra deficitului bugetar, într-un atac direct la adresa actualei guvernări.

„Așa îl ajută duetul de forță PNL-USR pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul: tocmai l-au majorat cu vreo 5 miliarde de lei! Firește, Bolojan cu PNL și USR trebuie să rămână la guvernare. Merită”, mai spune fostul premier.

Context: decizie executorie în procesul cu Pfizer

Postarea lui Marcel Ciolacu vine după ce o instanță din Bruxelles a decis, în primă instanță, că România trebuie să respecte obligațiile contractuale privind vaccinurile anti-COVID, într-un litigiu deschis de Pfizer.

Suma vehiculată pentru România este de ordinul sutelor de milioane de euro, pentru doze contractate și nepreluate în cadrul mecanismului coordonat de Comisia Europeană. Deși decizia nu este definitivă, aceasta este executorie, ceea ce a alimentat controversele politice interne și schimbul de acuzații între partide privind responsabilitatea pentru situația creată.

Disputa a devenit rapid una politică majoră, în care foști și actuali oficiali își atribuie sau contestă responsabilitatea pentru deciziile luate în perioada pandemiei și pentru consecințele financiare ale acestora.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri