Iranul a negat că ar fi îmbogăţit uraniu la puritatea de 84%, nivel apropiat de cel de necesar pentru producerea bombei atomice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform unei informaţii transmise duminică de agenţia de ştiri Bloomberg, inspectori ai ONU au detectat săptămâna trecută uraniu îmbogăţit la nivelul de 84%.
Republica islamică îmbogăţeşte uraniu până la nivelul de puritate de 60% începând din aprilie 2021. În urmă cu trei luni, a început îmbogăţirea uraniului la acest nivel într-o a doua instalaţie, Fordo, care este săpată într-un munte. Nivelul necesar pentru producerea unei bombe atomice este de circa 90%.
'Până în prezent, noi nu am întreprins nicio tentativă de a îmbogăţi (uraniu) peste 60%. Prezenţa unor particule cu peste 60% îmbogăţire nu înseamnă producţie cu o îmbogăţire de peste 60%', a declarat luni purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Energie Atomică a Iranului, Behrouz Kamalvandi, potrivit agenţiei oficiale IRNA.
Purtătorul de cuvânt iranian a calificat ştirea transmisă de Bloomberg drept 'calomnioasă', spunând că ea distorsionează faptele.
Iranul a negat că ar fi îmbogăţit uraniu la puritatea de 84%: Prezenţa unor particule cu peste 60% îmbogăţire nu înseamnă producţie cu o îmbogăţire de peste 60%
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
0

895
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
895

46
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
46

23
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
23

39
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
39

3.347
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.347

25
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
25

95
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
95

59
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
59

2.797
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.797

723
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
723

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36

2.158
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
2.158
















Comentează