Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 02-04-2026 09:50

Article thumbnail

Sursă foto: observatorulph.ro

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău a deschis proceduri de executare silită pentru şomerii care au participat la cursuri de formare profesională şi au absentat, dar şi în cazul unor persoane juridice, în sumă de peste 800.000 de lei, fiind aplicate totodată amenzi angajatorilor care nu au anunţat instituţia cu privire la locurile de muncă vacante.

Potrivit AJOFM Buzău, angajatorii au obligaţia de a declara locurile de muncă vacante, astfel încât instituţia să poată repartiza ulterior posturile unor persoane în căutarea unui serviciu, în scopul de a satisface nevoia de personal pe piaţa muncii.

În caz contrar, angajatorii sunt pasibili de avertismente sau amenzi de până la 5.000 de lei.

"Pentru anul 2025 am avut 10 asemenea tipuri de controale referitoare la declararea locurilor de muncă vacante care s-au soldat cu şase avertismente şi patru amenzi iar în primele trei luni ale anului 2026 am avut o singură situaţie în care am aplicat amendă unei firme de construcţii care a recidivat în declararea locurilor de muncă vacante, adică nu le-au declarat. Mulţi spun că n-au ştiut, sau nu cunosc legislaţia, din nefericire este o realitate", a declarat, pentru AGERPRES, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

Instituția atrage atenția

Totodată, instituţia atrage atenţia că în anul precedent a demarat demersurile în vederea executării silite în cazul a 17 persoane, pentru recuperarea unei sume de peste 61.000 de lei. Aceleaşi proceduri au vizat şapte persoane juridice, cărora li s-a imputat o sumă de peste 752.000 de lei.

"Executări silite avem destul de multe. În momentul în care o persoană are mai mult de 10% absenţe la un curs de calificare, suma respectivă i se impută. De obicei, în cazul persoanelor care merg la cursurile de formare profesională şi absentează, ne dăm seama pentru că se angajează şi atunci ne întoarcem la prima parte a discuţiei. Se angajează pe un loc de muncă nedeclarat de angajator. Persoana respectivă care spune că s-a angajat nu mai plăteşte cursurile. Dacă lipseşte mai mult de 10% pentru că s-a angajat şi AJOFM nu este informată, plăteşte tot ce înseamnă curs. O neanunţare a unui loc de muncă vacant, vedeţi ce probleme generează. Mai este situaţia în care o persoană s-a angajat, AJOFM nu a fost informat, dar a mai primit ajutorul de şomaj o lună sau două, pentru că angajatorul nu a declarat locurile de muncă vacante şi atunci sumele respective sunt considerate sume care nu i se cuveneau şi se porneşte executarea silită pentru recuperarea banilor. La persoanele juridice, vorbim de finanţările pe programe de ucenicie, pentru absolvenţi sau persoane peste 45 de ani, banii pe care îi primeşte timp de 12 luni angajatorul. În momentul în care angajatorul pe acest tip de subvenţie nu respectă condiţiile prin care a primit această subvenţie, în momentul în care concediază din proprie iniţiativă o persoană pentru care primeşti subvenţia, trebuie să returneze sumele", a explicat Ionel Tociu.

În 2025, AJOFM Buzău a realizat 10 cursuri de formare profesională, în urma cărora 151 de absolvenţi au beneficiat de diplome de calificare în meserii care să le permită inserţia sau conversia pe piaţa muncii.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri