Investiție de 4,5 milioane de lei pentru noua secție a Spitalului din Victoria

Autor: Diana Pană

Publicat: 25-02-2026 16:02

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Primăria oraşului Victoria a lansat, în sistemul electronic de achiziţii publice, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la viitoarea secţie de îngrijiri paleative a Spitalului Orăşenesc, contract estimat la 4,5 milioane de lei, scrie Agerpres.

Conform anunţului, este vorba despre "proiectarea, execuţia de lucrări, verificare tehnică de specialitate şi asistenţă tehnică din partea proiectantului", iar companiile interesate au termen pentru depunerea ofertelor până în 16 martie.

Pentru realizarea aceste secţii, Primăria Victoria a obţinut, la sfârşitul anului trecut, o finanţare europeană prin Programul Sănătate în valoare de peste 12 milioane de lei.

"Proiectul urmăreşte extinderea accesului echitabil la servicii de îngrijiri paleative specializate pentru populaţia din Ţara Făgăraşului prin operaţionalizarea unei secţii de nivel 3" şi îmbunătăţeşte accesul la astfel de servicii pentru pacienţi şi aparţinători mai aproape de domiciliu.

Banii vor fi utilizaţi pentru modernizarea şi reconfigurarea etajului patru al Spitalului şi dotarea cu noii secţii cu echipamentele medicale necesare.

Conform fişei tehnice, proiectul are o perioadă de implementare de 16 luni, fiind necesară finalizarea lui până la sfârşitul lunii februarie anul viitor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri