Bono, solistul trupei irlandeze U2, a abordat miercuri într-un dialog cu papa Francisc chestiunea numeroaselor scandaluri de agresiune sexuale imputabile clerului din lumea întreagă şi a evocat durerea sinceră pe care suveranul pontif o resimte în legătură cu acest subiect, informează AFP, scrie Agerpres.
"Tocmai mă întorceam din Irlanda şi am vorbit despre sentimentele papei în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Biserică şi i-am explicat că multe persoane au impresia că aceia care comiteau abuzurile erau mai protejaţi decât victimele", a precizat Bono într-o conferinţă de presă organizată la Vatican.
"Se putea vedea durerea pe chipul lui. Şi am avut sentimentul că era sincer. Este un om extraordinar, în timpuri extraordinare", a declarat starul rock, în vârstă de 58 de ani.
"Am suferit atât de mult" când am vorbit cu opt victime irlandeze ale abuzurilor sexuale, a mărturisit papa Francisc după o călătorie de două zile în Irlanda, efectuată la sfârşitul lunii august.
Vizita lui, focalizată aproape complet pe abuzurile comise în trecut de clerul şi instituţiile religioase din Irlanda, a fost afectată de acuzaţiile formulate de un prelat italian, potrivit căruia papa Francisc ar fi ignorat cu bună ştiinţă comportamentul unui cardinal american, deşi acesta era bănuit de abuzuri asupra unor seminarişti şi preoţi tineri.
Bono s-a întreţinut miercuri timp de o jumătate de oră cu papa Francisc în reşedinţa acestuia din urmă, Sanctae Marthae din Vatican, şi a fost însoţit de preşedintele reţelei educative argentiniene Scholas Occurrentes, Jose Maria del Corral.
Această reţea a fost lansată de câţiva tineri din Buenos Aires şi a beneficiat de sprijinul activ al lui Jorge Bergoglio, pe atunci arhiepiscopul oraşului. Reţeaua coordonează în prezent 400.000 de şcoli publice şi private din ţări aflate pe cinci continente.
Celebrul cântăreţ irlandez a înfiinţat la rândul lui în 2004 ONG-ul One, care şi-a fixat obiectivul de "a lupta contra sărăciei extreme şi a bolilor evitabile, în special în Africa". Acel ONG, care are 10 milioane de membri în lumea întreagă, din care 3 milioane în Africa, doreşte în special să vină în ajutorul fetelor care nu merg la şcoală, a subliniat Bono, al cărui nume real este Paul David Hewson.
Întâlnirea între solistul truperi U2 și Papa Francis: A fost abordat subiectul scandalurilor de agresiune sexuală din Biserică
Explorează subiectul
Articole Similare

855
Tensiuni în creștere în Orientul Mijlociu - SUA, gata de o campanie militară de amploare și de durată în Iran
855

827
Jeffrey Epstein, tip sensibil și romantic? S-a aflat unde îl invita Dr. Oz
827

2.330
VIDEO Zelenski, atac frontal la adresa lui Putin: Dumnezeu să ajute să nu mai aibă prea mult timp
2.330

109
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului consideră că lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, invocând ”rolul Occidentului în lovitura de stat din 2014, din Ucraina”
109

36
Un atac cu drone efectuat de forţele ruse vineri noaptea au ucis o femeie la Odesa
36

97
Un atac american împotriva unei nave suspectate de trafic de droguri s-a soldat cu trei morţi în Caraibe
97

89
Statele Unite: Doi agenţi ai ICE suspendaţi pentru că au minţit în legătură cu împuşcăturile asupra unui imigrant în Minneapolis
89

102
Armata SUA se pregăteşte pentru posibile operaţiuni prelungite împotriva Iranului
102

4.824
Val de inchideri în sistemul bancar: peste 120 de sucursale dispar – Ce a dus la această decizie
4.824

105
O răsturnare a puterii ”ar fi cel mai bun lucru care se poate întâmpla” în Iran, afirmă Trump
105

3.352
Industria fast-food se reinventează: McDonald’s își adaptează strategia ca urmare a fenomenului Ozempic
3.352

67
Atenţionare de călătorie MAE: Cod roşu de vânt puternic în Spania
67

2.703
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
2.703

















Comentează