Georgia şi-a închis temporar graniţa terestră cu Rusia din cauza ploilor abundente care au căzut în regiunea muntoasă dintre cele două ţări, au anunţat luni autorităţile locale, citate de Reuters, scrie AGERPRES.
"Din cauza unei situaţii de urgenţă, toate tipurile de proceduri privind controlul vamal au fost suspendate", a anunţat serviciul de venituri din cadrul Ministerului georgian de Finanţe, care administrează verificările operate în punctele de trecere a frontierei, într-un comunicat publicat pe site-ul său.
"Ca urmare a ploilor abundente şi a râurilor ieşite din matcă, o secţiune a drumului care leagă Georgia de Rusia a fost avariată", precizează acelaşi comunicat.
Un singur punct oficial de trecere există între Georgia şi Rusia la graniţa muntoasă de 900 km dintre cele două ţări. Înregistrări video au arătat mai multe autovehicule în timp ce aveau mari dificultăţi în a rula pe o şosea inundată, precum şi o mică alunecare de teren în acea zonă.
Autorităţile georgiene au spus că graniţa - o rută majoră pentru transporturile de mărfuri dintre cele două state - va fi redeschisă după ce starea vremii se va îmbunătăţi şi după ce şoseaua va fi reparată.
Este situație de urgență în Georgia! Graniţa terestră cu Rusia, închisă temporar
București
8°C
Articole Similare

0
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
0

494
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
494

91
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
91

1.829
Guvernul a luat o decizie majoră în criza carburanților! Măsură pentru reducerea prețului, la benzină și motorină, direct la pompă (surse)
1.829

1.223
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
1.223

2.851
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.851

4.185
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
4.185

2.568
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.568

1.765
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.765

4.450
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
4.450

2.085
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
2.085

4.147
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
4.147

3.148
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.148
















Comentează