Diaspora reprezintă o resursă pentru țară, contribuția specialiștilor români fiind fundamentală, nu doar pe plan internațional, ci și intern, a declarat vineri, la Iași, ministrul educației și cercetării, Daniel David, în cadrul deschiderii Conferinței Economiștilor Români din Străinătate.
„Diaspora românească, în general, și în special cea academică în acest context, este o resursă pentru țară, de aceea trebuie dezvoltate mecanisme bidirecționale, «câștig-câștig», prin care să ne putem sprijini reciproc. Acum, când instituțiile socio-economice internaționale sunt în proces de redefinire, contribuția specialiștilor români este fundamentală nu doar pe plan internațional, ci și pentru țară”, a subliniat David, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
Daniel David a declarat că așteaptă concluziile conferinței, care ar putea servi drept document de orientare a politicilor publice din țară, în general, și în educație și cercetare, în special.
Cea de-a XI-a ediție a Conferinței Economiștilor Români din Străinătate a avut loc între 30 iulie și 1 august la Iași, fiind organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în colaborare cu Banca Națională a României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La aceasta au participat specialiști de renume din străinătate și din România.
EduMin David: Romanian diaspora is a resource for the country
București
22°C
Articole Similare

10
Cardinal Claudiu: Prayer must rise for Ukraine, Middle East; light cannot be overcome by darkness
10

9
Easter food is getting more expensive: cocoa powder and chocolate, biggest price increases; radishes,only ones cheaper(statistics)
9

12
Academy President calls for return to values, virtues, as country will move forward through them
12

11
Minister of Energy: Petromidia Refinery is operating at maximum capacity
11

18
Negrescu: Metrorex wants to increase price of trip from 5 to 7 lei; unprecedented price increase in passenger transport
18

10
Anonimul Film Festival opens submissions for short, feature competitions; May 20 deadline
10

18
Bucharest Sector 4 mayor, US Special Envoy for Global Partnerships discuss investments for Capital development
18

33
France's Macron expected in Romania in early May (sources)
33

12
Competition watchdog to make sure companies not artificially increasing prices
12

16
Sighetu Marmatiei ring road to be built on 40-million-euro investment
16

13
Strong winds to grip most of Romania throughout Tuesday
13

10
Romanian Red Cross to organise Health Marathon diabetes prevention campaign
10

20
Only 20pct of Romanians shop above average for Easter
20
















Comentează