Christian Tour își anunță intenția de listare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 16-04-2026 10:47

Actualizat: 16-04-2026 10:54

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse

Christian Tour, unul dintre cele mai recunoscute branduri de turism din România și un operator de referință pe piața de turism organizat din România, își anunță intenția de a desfășura o Ofertă Publică Inițială ("Oferta" sau "IPO") și de a urmări admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale pe Piața Reglementată administrată de Bursa de Valori București („BVB”).

Oferta este preconizată să includă atât acțiuni nou-emise în cadrul unei majorări a capitalului social, cât și acțiuni existente oferite spre vânzare de către acționarul majoritar. Oferta este condiționată de aprobarea Prospectului de către ASF. Prin această tranzacție, Compania urmărește să susțină următoarea etapă de dezvoltare și să își consolideze poziția într-un sector care beneficiază de tendințe structurale favorabile, atât la nivel global, cât și local.

Fondată în 1997, Christian Tour a evoluat dintr-o agenție de turism antreprenorială într-unul dintre cele mai recunoscute branduri de turism din România. În prezent, Compania operează o platformă turistică diversificată, axată în principal pe turismul de tip outbound, facilitând experiențe de călătorie internaționale pentru turiștii români și, totodată, promovând România ca destinație pentru vizitatorii străini.

Cristian Pandel, Fondator și CEO al Christian Tour, a declarat: „Timp de aproape trei decenii, Christian Tour a crescut odată cu piața turismului din România. Ceea ce a pornit din dragostea mea pentru călătorii a evoluat într-o afacere de turism de referință, construită pe încrederea clienților noștri și pe pasiunea echipei noastre. Turismul oferă perspective favorabile pe termen lung, fiind un sector modelat de dorința oamenilor de a călători, de a explora și de a crea experiențe memorabile. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a ajuta sute de mii de români să descopere destinații din întreaga lume. Astăzi, piața intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Cererea pentru călătorii rămâne robustă, sectorul turismului din România se extinde, iar activitatea de consolidare confirmă relevanța strategică tot mai mare a acestei industrii. Credem că acesta este momentul potrivit pentru următoarea etapă în dezvoltarea Christian Tour, și pentru avansul pieței de capital din România. Prin această listare, ne dorim dezvoltarea unei companii de turism puternice, cu rădăcini locale, susținută de capital autohton și de investitori care cred în potențialul pe termen lung al acestui sector. Ambiția noastră este să consolidăm poziția Christian Tour de jucător referință în turismul din România, cu dimensiunea, capacitatea și performanța pentru a concura într-o industrie internațională tot mai dinamică.”

Oferta va cuprinde o ofertă publică adresată investitorilor de retail și investitorilor instituționali precum și investitorilor eligibili din afara Statelor Unite conform prevederilor Regulamentului S din Legea Privind Valorile Mobiliare, în conformitate cu termenii care vor fi detaliați în Prospectul aprobat de ASF.

Ulterior aprobării Prospectului de către ASF și derulării Ofertei, Compania intenționează să solicite admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București. BT Capital Partners va acționa în calitate de intermediar. Se preconizează că Oferta va avea loc în T2 2026, sub rezerva obținerii aprobărilor din partea autorităților de reglementare și a condițiilor de piață.

Prezentarea Companiei

Christian Tour este unul dintre cele mai importante branduri de turism din România și un jucător important pe piața turismului organizat din România. Evoluția Companiei reflectă dezvoltarea mai amplă a sectorului turismului din România din ultimele trei decenii. Inițial axată pe servicii de agenție de turism, Christian Tour s-a extins pentru a deveni un tour-operator care concepe și organizează pachete de călătorie pentru turiștii români interesați de experiențe internaționale. În prezent, Compania operează o platformă turistică integrată, axată în principal pe turismul de tip outbound, oferind sejururi charter, circuite, city break-uri, experiențe tematice și servicii de călătorie de grup către destinații din întreaga lume.

Compania deservește anual sute de mii de turiști și a consolidat relații pe termen lung cu companii aeriene, operatori hotelieri și furnizori din turism la nivel global, susținând un portofoliu diversificat de produse și destinații turistice. Christian Tour își distribuie produsele printr-un model multicanal care combină propria rețea de agenții, parteneriatele cu agenții de turism și un ecosistem digital de distribuție în plină extindere.

În ultimii ani, Christian Tour și-a accelerat transformarea digitală, extinzându-și capacitățile de rezervare online și realizând tranziția către un model hibrid, care combină expertiza unui tour-operator tradițional cu scalabilitatea unei platforme moderne de Online Travel Agency („OTA”).

Elemente-cheie ale activității

Christian Tour operează într-un sector al turismului susținut de tendințe structurale favorabile și combină notorietatea brandului, expertiza operațională și capacitatea digitală în extindere. Acest fapt, poziționează Compania pentru a valorifica expansiunea pe termen lung a cererii pentru călătorii în România și la nivel european. Printre principalele elemente care definesc poziționarea Companiei și oportunitatea pe piață se numără:

Expunere la una dintre cele mai mari industrii la nivel global ca primul tour-operator listat pe BVB: Turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei mondiale, contribuind cu aproximativ 10% la PIB-ul global în 2024, (aproximativ 9,46 trilioane de euro), și susținând aproximativ 357 de milioane de locuri de muncă la nivel mondial. În pofida dimensiunii și importanței sale, în prezent turismul nu este reprezentat la Bursa de Valori București, Christian Tour intenționează să devină primul tour-operator listat pe piața de capital din România, oferind investitorilor expunere directă la creșterea pe termen lung a sectorului prin intermediul unuia dintre cei mai importanți jucători ai pieței românești.

Poziționare într-una dintre cele mai puțin penetrate piețe de turism de tip outbound din UE: România rămâne una dintre piețele de turism cel mai puțin penetrate din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Eurostat (2024), doar aproximativ 28% dintre români efectuează anual cel puțin o călătorie în scop personal, comparativ cu aproximativ 65% la nivelul UE, în timp ce mai puțin de 10% dintre călătoriile efectuate de rezidenții români sunt călătorii de tip outbound, cea mai redusă pondere dintre statele membre ale UE. Acest decalaj evidențiază potențialul semnificativ pe termen lung al turismului de tip outbound din România, susținut de creșterea anticipată a veniturilor disponibile pe măsură ce economia României continuă procesul de convergență către media Uniunii Europene.

Cererea pentru călătorii internaționale în rândul consumatorilor români este în creștere: Cererea pentru turismul de tip outbound este în plină expansiune. Numărul românilor care au efectuat călătorii a crescut cu peste 30% în 2024 față de 2023, acesta fiind cel mai rapid ritm de creștere în Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Conform Băncii Naționale a României, cheltuielile efectuate în străinătate de călătorii români au ajuns la peste 9,5 miliarde de euro în 2025, de la 8,9 miliarde de euro în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 7%.

Platformă operațională de amploare, cu acoperire națională și mix diversificat de produse: Christian Tour combină un portofoliu extins de produse turistice cu o distribuție multicanal, deservind o bază largă și în creștere de clienți din mai multe segmente de călătorie, prin intermediul propriei rețele, al canalelor partenere și al ecosistemului său digital în extindere.

Activitate desfășurată într-un sector care atrage un interes pentru consolidare și din partea investitorilor internaționali: Sectorul turismului din România intră într-o nouă etapă de consolidare și validare internațională. Tranzacțiile recente care au implicat platforme regionale de turism și investitori strategici, precum și extinderea operatorilor internaționali pe piața din România confirmă atractivitatea în creștere a sectorului și evidențiază potențialul pe termen lung al operatorilor de turism de dimensiuni mari.

Rezultate financiare

Christian Tour a înregistrat în ultimii ani o creștere solidă a veniturilor și o îmbunătățire a profitabilității, reflectând redresarea cererii pentru călătorii internaționale în perioada post-pandemie și extinderea continuă a turismului organizat în rândul consumatorilor români.

În 2025, Compania a generat vânzări la data rezervării de aproximativ 983 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 14% față 2024 și de circa 41% față de 2023. Acest fapt evidențiază extinderea semnificativă a platformei turistice a Companiei și creșterea cererii pentru produsele sale de călătorie. Vânzările la data rezervării reprezintă valoarea totală a serviciilor turistice vândute în cursul anului, indiferent de momentul în care sunt prestate serviciile de călătorie.

Veniturile din contractele cu clienții, recunoscute în conformitate cu Standardele IFRS în funcție de momentul prestării serviciilor de călătorie și de rolul Companiei de principal sau agent, au ajuns la 803 milioane de lei în 2025, o creștere de 32% față de 2024 și de aproximativ 34% comparativ cu anul 2023.

Performanța operațională a continuat, de asemenea, să se îmbunătățească. Numărul total de călători a crescut de la aproximativ 297.000 în 2023 la 353.000 în 2024 și la aproape 369.000 în 2025, reflectând extinderea continuă a platformei turistice și eficiența canalelor de distribuție. Venitul mediu per rezervare a crescut de la aproximativ 1.282 de euro în 2023 la 1.327 de euro în 2024 și 1.439 de euro în 2025, evidențiind evoluția pozitivă a mix-ului de produse și cererea tot mai mare pentru produse de călătorie cu valoare mai ridicată.

Activitatea Christian Tour este susținută de o ofertă turistică diversificată. În 2025, segmentul Pachete a reprezentat activitatea principală, generând vânzări la data rezervării de 638 de milioane de lei (aproximativ 65% din vânzările totale), urmat de segmentul Grupuri și Experiențe, cu 187.8 de milioane de lei (19%), segmentul Zboruri și Cazări, cu 127.9 de milioane de lei (13%), și celelalte activități aproximativ 3% din vânzările totale.

Profitabilitatea s-a îmbunătățit odată cu extinderea activității. EBITDA ajustată a ajuns la aproximativ 44,4 milioane de lei în 2025, comparativ cu 31,8 milioane de lei în 2024 și 30,4 milioane de lei în 2023, reflectând capacitatea platformei Companiei de a genera o creștere mai rapidă a profitabilității, pe măsură ce volumele din turism continuă să crească. Marja brută a crescut la aproximativ 94,3 milioane de lei în 2025, de la 71,0 milioane de lei în 2024 și 63,1 milioane de lei în 2023, reflectând contribuția mai importantă a platformei turistice în expansiune a Companiei. În 2025, Compania a înregistrat un profit net de aproximativ 31,9 milioane de lei, comparativ cu 26,2 milioane de lei în 2024 și 30 milioane de lei în 2023, evidențiind creșterea continuă și reziliența activității.

Plan de investiții și strategie de creștere

Capitalul atras prin componenta de majorare a capitalului social din cadrul Ofertei este destinat susținerii următoarei etape de creștere a Christian Tour, prin consolidarea capacităților sale tehnologice, extinderea platformei turistice și susținerea dezvoltării operaționale.

Un pilon central al strategiei Companiei este accelerarea transformării sale digitale, cu accent pe dezvoltarea unei platforme OTA scalabile, pentru a îmbunătăți distribuția în mediul online și a facilita accesul clienților la servicii de călătorie printr-un ecosistem digital integrat.

În plus, Christian Tour intenționează să își consolideze poziția de piață prin creștere organică și achiziții selective, să extindă capacitatea operațională și să optimizeze capitalul de lucru, continuând să investească în dezvoltarea brandului, fidelizarea clienților și extinderea canalelor sale de distribuție pentru a susține creșterea pe termen lung și scalabilitatea.

Google News
Comentează
București
Temperatură16°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri