În fiecare an, în a doua zi de joi din luna martie este marcată „Ziua Mondială a Rinichiului”, o campanie internațională care atrage atenția asupra rolului esențial al rinichilor în menținerea sănătății organismului. Specialiștii subliniază că bolile renale afectează milioane de oameni la nivel mondial și, de multe ori, evoluează fără simptome evidente.
Medicul urolog Eduard Crețu, de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, atrage atenția asupra necesității prevenției și a controalelor medicale periodice. Potrivit acestuia, multe dintre afecțiunile renale pot fi tratate eficient dacă sunt descoperite la timp, potrivit Radio Rador România.
Rolul rinichilor în organism
Rinichii sunt organe mici, dar vitale, care funcționează ca adevărate „stații de epurare” ale corpului uman. Aceştia filtrează zilnic aproximativ 150–180 de litri de sânge, elimină toxinele și excesul de lichide și mențin echilibrul mineralelor din organism.
De asemenea, rinichii contribuie la: reglarea tensiunii arteriale, producerea globulelor roșii și menținerea echilibrului hidric și electrolitic. Cu toate acestea, sănătatea rinichilor este adesea neglijată până în momentul apariției unor simptome sau complicații.
Cele mai frecvente afecțiuni renale
În practica medicală, patologia renală este variată. La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reșița, medicii se confruntă frecvent cu mai multe tipuri de afecțiuni ale rinichilor.
Litiaza renală (pietrele la rinichi)
Una dintre cele mai frecvente probleme este litiaza renală, cunoscută popular ca „pietre la rinichi”. Aceasta reprezintă o cauză frecventă de dureri abdominale sau lombare intense.
Tratamentul poate include: terapii medicamentoase, proceduri minim invazive şi intervenții urologice, în funcție de dimensiunea și localizarea calculilor.
Tumorile renale
O altă patologie importantă este reprezentată de tumorile renale. În prezent, acestea sunt diagnosticate mai frecvent datorită dezvoltării investigațiilor imagistice moderne. Detectarea precoce permite: tratamente chirurgicale eficiente şi conservarea parțială a rinichiului în anumite cazuri.
Infecțiile renale
Infecțiile renale complicate pot apărea în contextul unor obstrucții urinare sau al altor patologii urologice. În unele situații, acestea pot necesita drenaj sau tratament intervențional.
La nivel global, statisticile arată că un adult din zece suferă de boală renală cronică. Specialiștii avertizează că această afecțiune este în creștere și ar putea deveni a cincea cauză de deces la nivel mondial până în 2040. Boala renală cronică este periculoasă deoarece poate evolua mult timp fără simptome evidente.
Cum poate fi depistată boala renală
Diagnosticul poate fi stabilit prin investigații simple și accesibile: analize de sânge (creatinină și estimarea ratei de filtrare glomerulară) și analize de urină (albuminurie sau proteinurie). Testarea este recomandată în special persoanelor cu risc crescut, precum cele care suferă de:
diabet zaharat
hipertensiune arterială
boli cardiovasculare
obezitate
antecedente familiale de boală renală.
Integrarea acestor analize în controalele medicale de rutină poate încetini evoluția bolii și poate preveni complicațiile severe.
Pentru evaluarea și monitorizarea sănătății rinichilor, pacienții pot apela la mai multe specialități medicale, printre care: nefrologie, medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie şi urologie.
Colaborarea dintre aceste specialități este esențială pentru diagnosticarea și tratamentul corect al bolilor renale.
Sfaturi pentru menținerea sănătății rinichilor
Medicii recomandă câteva măsuri simple care pot proteja funcția renală:
hidratare corespunzătoare
alimentație echilibrată și reducerea consumului de sare
menținerea unei greutăți corporale sănătoase
controlul tensiunii arteriale și al glicemiei
evitarea automedicației
efectuarea controalelor medicale periodice.
Potrivit medicului urolog Eduard Crețu, pacienții se împart adesea în două categorii: cei care ajung la timp la medic și cei care amână investigațiile din diverse motive.





























Comentează