Eurodeputatul PNL Virgil Popescu a anunțat că a votat pentru adoptarea unei poziții ferme în Parlamentul European, prin care sunt menținute drepturile actuale ale pasagerilor aerieni din Uniunea Europeană, în contextul discuțiilor privind modificarea legislației europene din domeniul transportului aerian.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Virgil Popescu a precizat că se opune oricărei tentative de reducere a nivelului de protecție pentru pasageri și că protejarea acestora trebuie să rămână o prioritate la nivel european.
Potrivit eurodeputatului, una dintre principalele decizii susținute este menținerea pragului de întârziere de trei ore, de la care pasagerii au dreptul la despăgubiri, precum și păstrarea compensațiilor financiare la nivelul actual, între 300 și 600 de euro, în funcție de distanța parcursă. Popescu a subliniat că se opune explicit reducerii acestor sume pentru întârzieri sau anulări de zboruri.
Un alt element important vizează asistența obligatorie pentru pasagerii blocați în aeroporturi. Conform poziției votate, companiile aeriene ar trebui să asigure băuturi răcoritoare la fiecare două ore după ora inițială de plecare, o masă după trei ore de întârziere și cazare peste noapte de până la trei nopți în cazul întârzierilor majore, indiferent de circumstanțe.
De asemenea, Virgil Popescu a susținut introducerea unui formular precompletat pentru compensații și rambursări, care ar urma să fie transmis de companiile aeriene pasagerilor afectați în termen de 48 de ore de la anulare sau întârziere. Pasagerii ar avea apoi la dispoziție un an pentru a depune cererea de despăgubire.
În ceea ce privește politica de bagaje, eurodeputatul a votat pentru gratuitatea bagajului de mână, respectiv un obiect personal și un bagaj de cabină de maximum 7 kilograme, cu dimensiuni totale de cel mult 100 de centimetri.
Poziția adoptată include și măsuri de protecție pentru familii și persoane vulnerabile, prevăzând eliminarea costurilor suplimentare pentru locurile alăturate în cazul adulților care însoțesc copii sub 14 ani sau persoane cu mobilitate redusă. Totodată, este prevăzută prioritate la îmbarcare pentru persoanele cu dizabilități, femeile însărcinate, sugari și copii în cărucior, însoțitorii acestora urmând să fie așezați pe locuri alăturate, fără taxe suplimentare.
Virgil Popescu a explicat că poziția votată în Parlamentul European va fi transmisă Consiliului UE, iar în cazul în care amendamentele nu vor fi acceptate integral, va fi convocat un comitet de conciliere pentru negocierea formei finale a proiectului legislativ.
„Voi susține în continuare drepturile pasagerilor, pentru că astfel demonstrăm că apreciem și protejăm libertatea de mișcare”, a transmis eurodeputatul PNL, subliniind că miza este menținerea unui standard ridicat de protecție pentru cetățenii europeni care călătoresc cu avionul.





























Comentează