VIDEO Nicușor Dan, despre tensiunile SUA-UE legate de Groenlanda: „E foarte bine că, în urma dialogului, am revenit în parametri normali”

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-01-2026 20:02

Actualizat: 22-01-2026 21:18

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențiala

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, înainte de Consiliul European informal de la Bruxelles, că mesajul său general este că avem nevoie de această relaţie transatlantică, Europa şi România şi e foarte bine că, în urma dialogului, o oarecare escaladare care se produsese s-a diminuat şi am revenit în parametri normali.

„În primul rând, e un Consiliu European informal, care are ca obiect relaţia transatlantică şi asta are mai multe componente, cum intuiţi, Groenlanda, tarife, Ucraina, foarte important, posibil să discutăm şi de Mercosur şi mesajul meu general este că avem nevoie de această relaţie transatlantică, Europa şi România şi că e foarte bine că, aşa cum cumva anticipam, în urma dialogului, o oarecare escaladare care se produsese s-a diminuat şi am revenit în parametri normali”, a spus președintele la sosirea la Bruxelles, pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Întrebat care este poziţia oficială a României vizavi de ceea ce se întâmplă cu Groenlanda, Nicușor Dan a precizat că e nevoie de dialog.

„Poziţia României este că, pe de o parte, evident, suveranitatea este ceva important, care ţine de dreptul internaţional şi, pe de altă parte, orice chestiuni care ţin de apărare, care sunt legitime, trebuie purtate, mai ales în contextul în care e vorba de două ţări NATO, trebuie purtat dialog”, a declarat președintele.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri