Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti între anii 1992 şi 2016, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu asfaltarea unui drum.
Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei, sub acuzaţia de abuz în serviciu, Florentin-Mircea Branişte, la data faptei director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti.
"În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti", se precizează în comunicatul DNA.
Conform aceleiaşi surse, ADP Piteşti s-a constituit persoană vătămată şi parte civilă cu suma de 27.747 de lei, care a fost achitată integral de Florentin-Mircea Branişte.
Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis deja în judecată de DNA pentru fapte de corupţie într-un dosar privind concesionarea transportului public, a candidat în iunie 2016 ca independent pentru al şaptelea mandat de primar al municipiului Piteşti, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD.
Primarul Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar de corupţie în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. El a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, în acelaşi dosar fiind cercetată şi fiica sa, Ema Pendiuc, precum şi mai mulţi oameni de afaceri.
Pendiuc a fost pus în libertate sub control judiciar pe 14 august 2015, după mai mult de nouă luni de arest preventiv.
Inculpaţii din dosarul privind concesionarea transportului public de persoane din Piteşti au fost trimişi în judecată pe 20 martie 2015, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.
ULTIMĂ ORĂ - Fostul primar Tudor Pendiuc, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar
Explorează subiectul
Articole Similare

550
Moartea ayatollahului Ali Khamenei alimentează temerile lui Putin și declanșează două instincte puternice în Kremlin / Ce spun experții
550

645
Oana Țoiu l-a convocat de urgență pe reprezentantul Iranului la MAE: România cere dezescaladare și responsabilitate nucleară
645

2.919
BREAKING Iranul a lovit Consulatul SUA din Dubai: Clădirea, considerată pământ american, este în flăcări
2.919

2.352
Donald Trump intervine de urgență și forțează redeschiderea Strâmtorii Ormuz: Americanii vor asigura și escorta petrolierele
2.352

899
Credite bancare obținute cu acte false și date nereale înregistrate la ANAF: Patru persoane arestate, alte 11 sub control judiciar
899

588
Prețul petrolul explodează: Cel mai ridicat nivel din 2024, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu
588

1.460
Ayatollahul Ali Khamenei va fi înmormântat într-un oraș cu semnificație specială pentru Iran: Este supranumit ”locul martiriului”
1.460

1.203
Guvernul deschide „cutia neagră” a birocrației: românii pot reclama online abuzurile cu hârtii și drumurile inutile între instituții
1.203

1.425
Emmanuel Macron, după ce a apăsat pedala înarmării nucleare: 'Ține de credibilitatea Franței ca să-și onoreze angajamentele pe care și le-a luat' / Sprijin militar de ultimă oră pentru Cipru
1.425

1.333
FOTO 'Comando Optica' - banda din România care făcea prăpăd în Italia, prinsă: jafuri de sute de mii de euro la magazine de ochelari de lux
1.333

2.422
Călin Georgescu s-a enervat și iese public cu dezmințire: Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic
2.422

2.470
Marele plan a lui Zelenski pentru 2027 lovește zidul UE: Franța și Germania frânează ambiția Kievului
2.470

4.946
Șoc din Orientul Mijlociu: Irakul închide Rumaila, cel mai mare câmp petrolier. Prețurile petrolului efectiv vor sări în aer
4.946

















Comentează