Talibanii au ironizat guvernul afgan pentru intenţia de a trimite vineri o delegaţie de 250 de oameni la o reuniune la Doha, în Qatar, transmite dpa potrivit Agerpres.
"Autorii listei Kabulului ar trebui să realizeze că aceasta este o conferinţă organizată de un stat din Golf şi nu o petrecere de nuntă la un hotel din Kabul sau orice altă invitaţie ori banchet", a arătat miercuri purtătorul de cuvânt al militanţilor, Zabiullah Mujahid.
El a acuzat guvernul afgan de sabotarea procesului de pace prin alcătuirea unei liste de o asemenea lungime, spunând că Qatarul nu ar accepta atât de mulţi oameni la discuţii.
Autorităţile de la Kabul au publicat marţi o listă a delegaţiei pentru cea de-a doua reuniune interafgană, care ar urma să aibă loc de vineri până duminică.
Lista include politicieni proeminenţi, foşti lideri jihadişti, reprezentanţi ai societăţii civile şi oficiali guvernamentali.
Un purtător de cuvânt al palatului prezidenţial, Shah Hussain Murtazawi, a spus că numărul de participanţi de pe lista sa este unul normal pentru o astfel de întâlnire.
Totodată, un purtător de cuvânt al fostului preşedinte afgan Hamid Karzai a precizat că Qatarul a acceptat deja intenţia Kabulului de a trimite o delegaţie de 200 de membri.
O reuniune anterioară între politicieni afgani şi gruparea talibană a avut loc la Moscova, în februarie, în absenţa reprezentanţilor guvernului afgan.
Următoarele discuţii ar marca o premieră prin acceptarea indirectă de către gruparea talibană a unei întâlniri cu oficiali ai guvernului
Talibanii ironizează lista Kabului pentru negocierile de la Doha - Nu este o petrecere de nuntă la un hotel din Kabul sau orice altă invitaţie ori banchet
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

138
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
138

7
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
7

14
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
14

31
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
31

2.542
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.542

22
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
22

80
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
80

58
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
58

2.384
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.384

693
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
693

35
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
35

1.995
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.995

3.096
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.096
















Comentează