Talibanii din Pakistan au anunţat că nu vor mai respecta armistiţiul temporar încheiat în 9 noiembrie cu forţele guvernamentale, mediat de ministrul de interne taliban din Afganistan, Sirajuddin Haqqani, informează vineri dpa, potrivit Agerpres.
Unii experţi în securitate apreciază, potrivit agenţiei de presă respective, că există riscul reluării violenţelor care au costat în ultimele două decenii vieţile a circa 80.000 de civili şi militari pakistanezi, ucişi în atacuri armate şi atentate cu bombe.
Într-un comunicat difuzat joi seara, Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP, talibanii pakistanezi) au acuzat guvernul de la Islamabad de încălcarea termenilor armistiţiului, în ceea ce priveşte eliberarea unor deţinuţi şi formarea unei echipe de negociatori. "Nu putem continua armistiţiul", a declarat purtătorul de cuvânt al TTP Mohamed Khorasani, la finalul unei declaraţii care sublinia promisiunile neîndeplinite de autorităţi.
Miercuri seara, ambele părţi afirmaseră că acţionează pentru prelungirea încetării focului. Surse pakistaneze din domeniul informaţiilor au afirmat, potrivit dpa, că dialogul de ultim moment a eşuat.
Talibanii pakistanezi urmează aceeaşi interpretare dură a islamului sunnit ca şi cei afgani, care au preluat puterea în Afganistan în august; diferă doar organizarea.
Haqqani dispune de propria reţea, o facţiune a talibanilor considerată apropiată de agenţia de spionaj pakistaneză şi influentă în rândul talibanilor din Pakistan. Se presupune că aceştia acţionează din Afganistan după ce au fost alungaţi din ţara lor în 2014.
Talibanii din Pakistan anulează armistiţiul cu forţele guvernamentale
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485
















Comentează