Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a fost ucis luni în timpul unui atac aerian. Informația a fost confirmată de autoritățile din Iran, relatează Mediafax.
Autoritățile din Iran au anunțat că un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice a fost ucis luni, în zori, potrivit The Times of Israel. Este vorba despre generalul Majid Khatami, șeful serviciilor de informații din cadrul IRGC.
''Comandantul general Majid Khademi, puternicul şi instruitul şef al organizaţiei de informaţii a IRGC, a devenit martir în atacul terorist criminal al inamicului americano-sionist, astăzi în zori'', au declarat Gardienii Revoluţiei într-un mesaj difuzat pe Telegram.
El a fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului.
Informația a fost confirmată de iranieni. Atacul a fost lansat de armatele americane și israeliene.
Cine a fost Majid Khademi?
Majid Khademi, general brigadier, a urcat treptat în ierarhia celui mai puternic organism de securitate din Iran. În iunie 2022, a fost numit șef al Organizației de Protecție a Informațiilor din cadrul IRGC. Până în 2025, a preluat conducerea Organizației de Informații a IRGC, înlocuindu-l pe Mohammad Kazemi.
Spre deosebire de mulți alți oficiali militari, Khademi nu era doar un ofițer tactician; el deținea un doctorat în Securitate Națională și Științe ale Apărării Strategice.
De asemenea, el a condus Organizația pentru Protecția Informațiilor din cadrul Ministerului Apărării al Iranului (2018-2022).





























Comentează