Coreea de Nord pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei liderului Kim Jong-un, Ju-ae, drept succesoare a acestuia, consideră agenţia de spionaj a Coreei de Sud, relatează luni agenţia Reuters, conform Agerpres.
Serviciul naţional de informaţii (NIS) a făcut această evaluare în timpul unui briefing cu uşile închise în comisia pentru informaţii a parlamentului, au precizat doi deputaţi sud-coreeni.
"Ju-ae şi-a făcut recent apariţia în sectoare legate de apărare", au menţionat Park Sun-won (Partidul Democrat) şi Lee Seong-kweun (Partidul Puterii Populare), adăugând că se crede că "acest lucru are ca scop diluarea scepticismului în jurul unei succesoare de sex feminin şi accelerarea eforturilor de a construi un plan al succesiunii".
Ju-ae este considerată pe scară largă ca o potenţială succesoare deoarece a apărut din ce în ce mai mult alături de tatăl ei la evenimente interne majore.
Luna trecută, presa de stat nord-coreeană a relatat cum Kim supervizează un exerciţiu cu noi tancuri de luptă şi a publicat totodată fotografii cu fiica sa, despre care se crede că este adolescentă, conducând un tanc în care se aflau tatăl ei şi personal militar.
Potrivit NIS, ştirea pare să fi avut ca scop sublinierea capacităţilor militare ale lui Ju-ae, dar şi un omagiu adus lui Kim, care a fost văzut la rândul lui conducând un tanc în imaginile din presa de stat înainte de a-i succeda tatălui său şi fostului lider Kim Jong-il.
Coreea de Nord este condusă de trei generaţii, de circa opt decenii, de bărbaţi din familia Kim.




























Comentează