Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat joi, la o întâlnire la Beijing cu preşedintele chinez Xi Jinping, că a fost "o onoare" să participe la parada militară care a avut loc miercuri în capitala chineză pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în Pacific, unde a fost singurul lider al Uniunii Europene (UE) prezent, relatează joi EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Fico, parada, în care gigantul asiatic şi-a etalat puterea militară, "a transmis un mesaj puternic lumii că dreptatea, pacea şi poporul vor triumfa".
Prim-ministrul slovac a lăudat "contribuţiile semnificative" ale Chinei în timpul deflagraţiei mondiale şi pe cele aduse la "menţinerea păcii mondiale", potrivit unui comunicat publicat de agenţia oficială de ştiri Xinhua.
Fico a mai declarat că ţara sa "este dispusă să consolideze cooperarea în diverse domenii" cu China, "primind cu braţele deschise" mai multe companii chineze pentru a investi şi a face afaceri în Slovacia.
La rândul său, Xi a apreciat că "comunitatea internaţională are nevoie de unitate şi cooperare mai mult ca oricând" în faţa "schimbărilor accelerate" în conjunctura globală.
Preşedintele chinez Xi Jinping a lăudat joi Slovacia pentru "aderenţa" la prietenia sa cu China, transmiţându-i prim-ministrului Fico că speră că Bratislava va continua să ajute Beijingul în construirea relaţiilor sale cu o Uniune Europeană în sens mai larg, transmite Reuters.
China se bazează pe unele state ale UE, cum ar fi Slovacia, să susţină Beijingul în cadrul Uniunii Europene, care a impus tarife vamale substanţiale vehiculelor electrice fabricate în China pe baza acuzaţiilor de concurenţă neloială. Slovacia a fost unul dintre cele cinci state ale UE care s-au opus taxelor.
Xi şi-a exprimat totodată speranţa că Slovacia va continua să joace un rol "pozitiv" în promovarea relaţiilor China-UE, a relatat agenţia oficială de ştiri Xinhua.
Fico a participat miercuri la parada militară alături de alţi şefi de stat, precum preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, şi de însuşi Xi, care a trecut în revistă trupele.
Într-o înregistrare video postată pe contul său oficial de socializare, Fico a deplâns absenţa altor lideri ai UE. La parada de la Beijing, au participat în schimb lideri din ţări europene care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum preşedintele sârb Aleksandar Vucic - cu care Xi se întâlneşte joi - şi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.
"Au crezut că aşa vor izola sărbătoarea din China, dar au făcut o greşeală de calcul, deoarece UE a fost cea izolată miercurea aceasta", a afirmat oficialul slovac.
Împreună cu Ungaria, o altă membră a UE, Slovacia încearcă să atragă investiţii industriale creatoare de locuri de muncă din partea firmelor chineze care vând în Europa.
Însă, spre deosebire de Budapesta, Bratislava a fost lentă în a culege beneficii de pe urma celei de-a doua mari economii a lumii, reuşind să ridice relaţiile la un parteneriat strategic abia anul trecut, comentează Reuters.
Ministrul afacerilor externe şi al comerţului Peter Szijjarto, care l-a reprezentat pe premierul ungar Viktor Orban la parada militară de la Beijing, i-a declarat miercuri principalului diplomat chinez Wang Yi că aproximativ 31% din investiţiile chineze în Europa au ajuns în Ungaria în 2024.
La fel ca Ungaria, Slovacia menţine legături strânse cu Rusia, care furnizează majoritatea necesarului de petrol al Slovaciei.
Fico se va întâlni vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce i-a mărturisit marţi preşedintelui rus Vladimir Putin că nu înţelege anumite decizii ale Uniunii Europene cu privire la războiul din Ucraina şi că doreşte să aibă relaţii normale cu Kremlinul, chiar dacă UE încearcă să dezechilibreze importurile de energie rusească pentru a pedepsi Moscova pentru invadarea Ucrainei în 2022.
Singurul lider al UE prezent la parada militară de la Beijing i-a transmis lui Xi că a fost o onoare să participe
Autor: George Traicu
Publicat: 04-09-2025
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

171
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
171

582
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
582

18
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
18

2.130
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.130

3.531
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.531

197
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
197

128
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
128

2.576
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.576

85
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
85

151
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
151

4.926
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
4.926

72
Liga Arabă le cere mediatorilor să lucreze pentru ca Iranul şi SUA să îşi depăşească diferenţele
72

6.127
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
6.127
















Comentează