Gruparea irakiană pro-iraniană Kataeb Hezbollah (Brigăzile Hezbollah) a anunţat marţi că a decis să o elibereze pe jurnalista americană Shelly Kittleson, răpită la sfârşitul lunii martie, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Anunțul eliberării
'Am decis să o eliberăm pe acuzata americană Shelly Kittleson cu condiţia ca ea să părăsească imediat ţara', a declarat într-un scurt comunicat Abu Moujahid al-Assaf, un responsabil de securitate din cadrul grupării.
El a afirmat că este vorba despre un gest excepţional care 'nu se va repeta (....) pentru că suntem într-un război purtat de inamicul sionisto-american contra islamului, şi, într-o asemenea situaţie, numeroase considerente sunt abandonate'.
Suspect arestat
Un înalt responsabil de securitate irakian a declarat pe 1 aprilie, pentru AFP, că autorităţile au arestat un membru al unei grupări pro-iraniene suspectat de a avea legătură cu răpirea jurnalistei americane.
Washingtonul a declarat că suspectul avea legături cu gruparea Kataeb Hezbollah, aflată pe lista neagră a Statelor Unite.
Departamentul de Stat nu a indicat numele lui Shelly Kittleson, dar ea a fost identificată de organizaţii de apărare a libertăţii presei şi de o instituţie media pentru care lucra.
După invazia americană în 2003 şi violenţele care au urmat, Irakul a fost marcat de răpiri şi tentative de răpiri, dar numărul lor a scăzut în ultimii ani, pe fondul ameliorării situaţiei de securitate.




























Comentează