Sistemul PREVENT a împiedicat semnarea, în conflict de interese, a 55 de contracte, în valoare de 500 de milioane de lei, potrivit secretarului general al Agenţiei Naţionale de Integritate, Silviu Popa.
"Până în prezent, PREVENT-ul a emis 57 de avertismente de integritate, potenţiale conflicte de interese, din care în 55 de cazuri şeful autorităţii contractante a respectat avertismentul de integritate, eliminând cauza de conflict de interes. Altfel spus, putem deduce că 55 de contracte în valoare totală de jumătate de miliard de lei ar fi fost semnate în conflict de interese, în lipsa acestui sistem", a declarat Popa, marţi, la dezbaterea "Identificarea timpurie a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Prima evaluare a sistemului PREVENT pentru prevenirea conflictelor de interese în achiziţii publice", organizată de Institutul pentru Politici Publice.
Silviu Popa a prezentat sistemul PREVENT, care a intrat în funcţiune la mijlocul lunii iunie 2017 şi a analizat circa 100.000 de proceduri de achiziţie publică care totalizează aproximativ 72 de miliarde de lei.
"Sistemul PREVENT îşi propune să monitorizeze, să fie un ochi critic, asupra tuturor procedurilor de achiziţie publică care trec prin sistemul electronic de achiziţii publice, noul SICAP, şi de a identifica potenţiale conflicte de interese în procedura de achiziţie publică înainte de semnarea contractului. Pentru a afla cum operează acest sistem, v-aş spune că, în primul an de funcţionare, a analizat undeva la 100.000 de proceduri de achiziţie publică, din care 8% reprezintă achiziţii cu fonduri europene. Toate aceste achiziţii publice asupra cărora PREVENT a aruncat acest ochi critic totalizează 72 de miliarde de lei", a precizat Popa.
Potrivit acestuia, sistemul românesc a reuşit într-un termen relativ scurt, într-un deceniu, să atingă anumite standarde de integritate.
"Şi a fost un sistem care şi-a propus iniţial să acorde o mai mare atenţie părţii de sancţiune şi care acum doreşte să-şi întărească şi partea de prevenire. Întreaga politică anticorupţie a statului, întreaga politică de prevenire exprimată, în primul rând, prin Strategia Naţională Anticorupţie, presupune un singur lucru: descentralizarea eforturilor. Trecerea focusului de la combatere către prevenire. Trecerea focusului de la instituţiile centrale care luptă cu corupţia la o descentralizare a acestor eforturi, la o trecere a lor astfel încât să devină apanajul fiecărei instituţii", a afirmat secretarul general ANI.
La dezbaterea moderată de Adrian Moraru, directorul Institutului pentru Politici Publice, au mai participat Roland Python, directorul Biroului Elveţian pentru Contribuţie, Luca Ciubotaru, consultant IPP.
Silviu Popa (ANI): 55 de contracte în valoare de 500.000.000 de lei ar fi fost semnate în conflict de interese fără PREVENT
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

719
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
719

40
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
40

2.563
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.563

6.576
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
6.576

5.678
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
5.678

6.439
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.439

3.139
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.139

3.341
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.341

98
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
98

4.460
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.460

3.995
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.995

286
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
286

201
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
201
















Comentează