Fotograful norvegian Knut Bry a fost arestat în Grecia sub acuzaţia de spionaj, au anunţat vineri autorităţile locale din insula Lesbos, citate de AFP.
Conform unei precizări a pazei de coastă elene, în camera foto a suspectului în vârstă de 75 de ani s-au găsit numeroase fotografii ale unor nave militare şi ale pazei de coastă din jurul insulei.
Bry, în vârstă de 75 de ani, este de multă vreme membru al unei asociaţii de susţinere a migranţilor şi critică guvernul de la Atena pentru politica anti-imigraţie, care potrivit unor organizaţii neguvernamentale periclitează vieţile migranţilor pe mare.
Apărătorii drepturilor omului acuză frecvent autorităţile din Grecia că resping cu ajutorul navelor militare vasele cu migranţi, până în apropierea coastelor Turciei.
Guvernul grec nu recunoaşte astfel de acţiuni, dar în 4 martie paza de coastă a comunicat că a blocat trecerea unor ambarcaţiuni cu migranţi până când aceştia au fost preluaţi de patrule turceşti.
Cu câteva zile înainte de a fi arestat, Bry publicase fotografia unei nave de patrulare a pazei de coastă greceşti, cu titlul "Respingere cu stil", apreciind că metoda folosită împotriva migranţilor este "o ruşine pentru Europa".
Asociaţia de susţinere a migranţilor Solidaritate Lesbos a susţinut că fotograful norvegian, cu care colaborează din 2016, lucra la o carte despre peisajele insulei.
Scandal de spionaj în Grecia - Un fotograf norvegian a fost arestat
București
14°C
Articole Similare

341
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze câștiguri de miliarde din exporturi
341

1.525
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
1.525

64
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
64

4.374
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
4.374

2.065
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.065

4.144
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.144

143
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
143

7.126
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.126

306
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
306

9.680
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.680

4.965
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.965

5.357
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.357

2.683
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.683
















Comentează