România, prin intermediul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, va beneficia de standuri în acest an la târgurile internaţionale de turism, unde va promova destinaţia turistică România, potrivit unui comunicat remis redacției.
Aceasta după ce ţara noastră a riscat ca în 2020 să nu mai poată participa la niciunul.
Guvernul a găsit soluţia pentru deblocarea problemei generate de Schema de minimis, nefinalizată anul trecut, pentru ca România să poată participa, astfel, la primul târg internaţional din acest an, care va avea loc la Viena, Austria (Ferien Messe), în perioada 16-19 ianuarie.
Prezenţa la târgurile internaţionale de turism este una dintre cele mai importante direcţii de promovare a României ca destinaţie turistică, iar nucleul prezenţei ţării noastre la aceste manifestări expoziţionale este organizarea de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism a unor pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziţii.
În acest sens, asociaţiile profesionale, patronale şi organizaţiile neguvernamentale, cât şi autorităţile administraţiei publice locale şi centrale sau alte entităţi a căror activitate are impact în domeniul turismului, dar care nu desfăşoară activitate economică, astfel cum este definită de legislaţia în domeniul ajutorului de stat, pot participa în această perioadă la târgurile internaţionale de turism, la standul naţional.
Potrivit MEEMA, din păcate, însă, sprijinirea prezenţei firmelor private la târgurile internaţionale, care până anul trecut aveau desk-uri gratuite la standul României, este considerată din acest an ajutor de stat. Cu toate acestea, respectivele firme (turoperatori, companii aeriene, hotelieri etc.) aduc în România turişti străini şi sunt ele însele un vector important de promovare a ţării noastre peste hotare.
"O măsură benefică pentru sprijinirea în continuare a acestor firme care vând destinaţia România peste hotare, propusă de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, este adoptarea în regim de urgenţă a Schemei de minimis", a declarat Emil - Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, citat în comunicat.
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism va fi prezent luna aceasta şi la FITUR - Madrid, Spania, cea mai importantă manifestare expoziţională de turism, la nivel mondial, pentru profesioniştii din industrie.
România va fi promovată la târgurile internaţionale de turism din acest an, după ce, iniţial, risca să nu poată participa la niciunul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
BVB a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi
4

14
INS: Sacrificările de animale și producția de carne au crescut în luna februarie
14

40
OMV, afectat de războiul din Orientul Mijlociu: Producţia de hidrocarburi şi vânzările de combustibili au scăzut în primul trimestru
40

19
Apple depășește Samsung în topul vânzărilor din ultimul trimestru al anului trecut
19

40
Rusia oferă gaze lichefiate la preț redus pentru a atrage clienți din Asia, în pofida sancțiunilor americane
40

48
Băncile elvețiene intră în era crypto: Teste pentru un stablecoin legat de francul elvețian
48

44
Mutare strategică: Stellantis vrea să lanseze un SUV electric Opel cu tehnologie chineză, alături de Leapmotor
44

2.256
Reacție în lanț: bursele din SUA și Europa au explodat, după acordul de încetare a focului dintre SUA şi Iran
2.256

200
Producătorii auto din SUA se opun noilor reguli europene care vizează blocarea modelelor pickup de mari dimensiuni
200

76
Criza combustibilului pentru avioane se adâncește: Revenirea la normal va dura câteva luni, chiar și după redeschiderea Strâmtorii Ormuz
76

2.650
Președintele Consiliului Fiscal face un „duș” rece României: „Țara a trăit mulţi ani peste posibilităţi. Măciuca venea şi ne-ar fi lovit în creştet!”
2.650

765
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
765

1.733
Undă verde pentru Umbrărescu: Consiliul Concurenței autorizează preluarea activelor ArcelorMittal Hunedoara SA
1.733
















Comentează