Funcţionarii palestinieni din Gaza stăteau vineri la cozi lungi aşteptând să-şi primească salariile finanţate, potrivit Hamas, de către Qatar, în cadrul unor eforturi ce vizează atenuarea tensiunilor în interiorul şi în jurul Fâşiei Gaza, relatează AFP preluată de Agerpres.
Zeci de palestinieni aşteptau la oficiile poştale din Fâşia Gaza pentru a primi cel puţin o parte din salariul lor, arătând apoi în faţa fotoreporterilor mai multe bancnote de o sută de dolari, la Rafah (sud) de exemplu.
În total, 90 de milioane de dolari urmează să fie distribuiţi în şase tranşe lunare a câte 15 milioane de dolari, finanţate de către Qatar, potrivit Hamas, în principal pentru plata funcţionarilor mişcării islamiste, aflată la putere în enclava supusă războaielor şi blocadei.
Israelul pare că a facilitat operaţiunea, cu intenţia aparentă de a contribui la atenuarea tensiunilor cu care se confruntă de luni de zile la frontiera sa cu Fâşia Gaza.
Fapt excepţional, statul evreu, care controlează toate punctele de acces în teritoriu, cu excepţia frontierei cu Egiptul, l-a lăsat joi seara pe ambasadorul Qatarului în Gaza, Mohammed Al-Emadi, să treacă - prin punctul de tranzit de la Erez, dintre Israel şi enclavă, - cu valize pline cu bani cash, au indicat, sub acoperirea anonimatului, o sursă din cadrul autorităţilor Hamas şi o sursă palestiniană de la frontieră.
Israelul nu a confirmat, nici nu a dezminţit informaţia.
Qatarul, care nu are relaţii diplomatice cu Israelul, reprezintă un sprijin de lungă durată pentru Hamas, considerat drept ''terorist'' de către statul evreu, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană şi ''nefrecventabil'' de către o parte a comunităţii internaţionale.
Operaţiunea se înscrie în cadrul eforturilor desfăşurate îndeosebi de către Egipt şi ONU în vederea ajungerii la un armistiţiu durabil între Israel şi Hamas, după luni de violenţe care au relansat temerile privind un al patrulea conflict începând din 2008.
Plata funcţionarilor Hamas este considerată un factor important de calmare a situaţiei. De luni de zile, salariile nu au mai fost plătite decât în mod sporadic, ceea ce a amplificat tensiunile.
Qatarul finanțează plata salariilor funcționarilor din Fâșia Gaza
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485
















Comentează