Qatarul va acorda un ajutor de cinci milioane de dolari (4,35 de milioane de euro) pentru 50.000 de familii sărace din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas, pentru care monarhia din Golf este un sprijin de lungă durată, relatează AFP preluată de Agerpres.
Anunţul privind această asistenţă coincide cu eforturile internaţionale pentru a înlătura tensiunile din interiorul şi din jurul enclavei, şi de a stabili un armistiţiu durabil între Hamas şi Israel.
Qatarul va aloca ''în următoarele zile'' unui număr de 50.000 de familii câte 100 de dolari (87 de euro) fiecăreia prin intermediul oficiilor poştale, a indicat într-un comunicat publicat marţi seara Comitetul qatarez de reconstrucţie în Gaza.
Fâşia Gaza este afectată de războaie succesive cu Israelul, de sărăcie şi penurii. Ea este supusă unei blocade stricte, destinată, potrivit Israelului, să ţină în frâu Hamas, inamicul său. Un locuitor din doi din Gaza trăieşte sub pragul de sărăciei, şomajul afectează 53% din populaţie, 70% din tineri, şi economia teritoriului palestinian este ''în cădere liberă'', potrivit Băncii Mondiale.
Dificultăţile locuitorilor din Gaza sunt agravate de reducerea de către Administraţia Trump a ajutorului pentru palestinieni şi disputele dintre Hamas şi Autoritatea palestiniană, recunoscută pe plan internaţional. Tensiunile puternice dintre Israel şi Hamas din martie au reaprins temerile unui nou conflict.
Cele 50.000 de familii beneficiare ale ajutorului qatarez vor fi alese în coordonare cu autorităţile Hamas, a indicat Comitetul. Paralel, Hamas a anunţat marţi seara că, pentru prima dată în ultimele luni, va plăti majoritatea salariilor angajaţilor din administraţia sa. Banii ar proveni din încasările sale, potrivit organizaţiei, în pofida dificultăţilor financiare.
Egiptul şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) întreprind de săptămâni negocieri indirecte în vederea încetării manifestaţiilor, adesea violente în Fâşia Gaza de-a lungul frontierei cu Israelul, în schimbul relaxării blocadei.
În baza unui acord sub auspiciile ONU, Fâşia Gaza a început în octombrie să primească combustibil plătit de către Qatar, cu suma de 60 milioane de dolari (52,5 milioane de euro) pe o perioadă de şase luni, şi destinat singurei centrale electrice din teritoriu. Gaza este conectată de atunci la electricitate în medie între 9 ore şi 11 ore pe zi, faţă de patru în medie mai înainte, potrivit ONU.
Qatarul alocă un ajutor de 5 milioane de dolari familiilor sărace din Fâșia Gaza. Banii vor fi trimiși prin poștă
București
14°C
Articole Similare

341
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze câștiguri de miliarde din exporturi
341

1.525
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
1.525

64
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
64

4.374
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
4.374

2.065
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.065

4.144
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.144

143
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
143

7.126
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.126

306
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
306

9.680
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.680

4.965
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.965

5.357
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.357

2.683
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.683
















Comentează