Medicul psihiatru Cristian Paparau, profesor universitar în Bucureşti, explică miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, efectele mesajelor RoAlert asupra oamenilor în general şi asupra persoanelor cu anxietate, atacuri de panică sau vulnerabilitate la stres în mod special. Potrivit medicului, din punct de vedere psihiatric, fiecare „alertă stridentă” activează în creier „exact acelaşi sistem care se activează în faţa unui pericol real”. „Amigdala nu face diferenţa între «pericol major» şi «posibil inconvenient». Corpul reacţionează la sunet, nu la cantitatea de zăpadă. Nu aceasta provoacă atacul de panică, ci percepţia pericolului iminent”, afirmă medicul. El mai spune că, deşi crede în „prevenţie şi necesitatea avertizării”, trebuie luate în calcul „proporţionalitatea şi raţionalul”. „Nu orice inconvenient este o catastrofă, nu orice ninsoare e un dezastru”, mai spune medicul.
„M-a trezit la 5 dimineaţa un sunet strident de RoAlert. Să îmi sară inima din piept. Mesaj de avertizare meteo…. afară – linişte. O palmă de zăpadă aşezată cuminte peste noapte. La ora 7, încă unul un RoAlert. Şi m-am întrebat: când am început să ne speriem de iarnă? Acum 20–30 de ani, o ninsoare ca aceasta era pur şi simplu … iarnă. Drumuri curăţate mai greu, poate o întârziere, poate o zi în care lucrurile mergeau mai încet, dar nu era trăită ca un pericol iminent. Astăzi, înainte să vedem fulgii, auzim alarma”, afirmă Cristian Paparau, medic psihiatru şi profesor universitar în Bucureşti, într-un mesaj intitulat „Când alerta devine mai puternică decât evenimentul în sine”.
Potrivit medicului, din punct de vedere psihiatric, fiecare „alertă stridentă” activează în creier exact acelaşi sistem care se activează în faţa unui pericol real, potrivit news.ro.
„Amigdala nu face diferenţa între «pericol major» şi «posibil inconvenient». Corpul reacţionează la sunet, nu la cantitatea de zăpadă. Creşte ritmul cardiac, creşte tensiunea arterială, se eliberează cortizol, somnul se fragmentează”, explică medicul.
El adaugă că pentru un om cu anxietate, cu atacuri de panică sau cu vulnerabilitate la stres, aceste „declanşatoare repetate” nu rămân neutre, ci pot genera atacuri de panică nocturne, hipervigilenţă pe parcursul zilei, senzaţia de pericol difuz, fără obiect clar.
„Nu zăpada provoacă atacul de panică, percepţia pericolului iminent o face”, afirmă Paparau.
Medicul mai spune că, în acelaşi timp, apare „fenomenul colectiv”, cu „magazine golite preventiv” şi cu oameni care cumpără apă şi conserve pentru „două zile de ninsoare moderată”, dar şi cu mesaje „alarmiste redistribuite în lanţ”.
„Nu pentru că realitatea ar impune asta, ci pentru că alerta ne-a activat frica. Frica este contagioasă, mai contagioasă decât gripa”, completează medicul.
Psihiatrul afirmă că există şi un efect despre care se vorbeşte „prea puţin”, şi anume, „oboseala de alarmă”.
„Când suntem expuşi frecvent la mesaje de urgenţă pentru situaţii gestionabile, sistemul nostru psihic fie rămâne într-o tensiune constantă, fie începe să ignore alertele, iar într-o zi, când pericolul va fi cu adevărat major, reacţia poate fi întârziată. Cred în prevenţie, cred în necesitatea avertizării, însă cred şi în proporţionalitate şi raţional”, explică medicul.
Psihiatrul consideră că o societate expusă „constant” la „tonuri apocaliptice îşi scade pragul de toleranţă la disconfort”.
„Iarna înseamnă zăpadă, vara înseamnă căldură, toamna înseamnă ploaie. Nu orice inconvenient este o catastrofă, nu orice ninsoare este un dezastru. Poate că nu trăim vremuri mai periculoase, poate că trăim vremuri în care sunetul alarmei a devenit mai puternic decât evenimentul în sine. Şi poate că sănătatea mintală colectivă are nevoie, uneori, nu de o alertă în plus… ci de puţină linişte”, încheie medicul psihiatru.
Comentează