Istoricul de artă Doina Lemny, expert consacrat în arta lui Brâncuşi, autoare a numeroase volume de referinţă şi curatoarea unor expoziţii majore dedicate sculptorului român, subliniază, într-o declaraţie acordată AGEPRES, la 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, că marele artist a traversat toate hotarele geografice, temporale şi de gen artistic, invitând la o mai mare prudenţă în a face afirmaţii, uneori lipsite de suport documentar, despre acesta, potrivit Agerp[res.
"Relaţia mea cu Brâncuşi durează de mai bine de treizeci de ani, timp în care am cercetat aproape toate aspectele creaţiei şi personalităţii sale. El a traversat toate hotarele geografice, temporale şi de gen artistic, înscriindu-se în cultura universală ca unul dintre artiştii majori care continuă să fascineze şi să influenţeze creaţia contemporană. Când spun că am cercetat 'aproape toate aspectele' mă refer la faptul că opera, ca şi omul, rezervă încă surprize. Dar pentru a le descoperi, eu nu încetez să scotocesc în arhive, să privesc opera şi mai ales fotografiile sale, aşa cum el sfătuia pe cei care doreau să descifreze anumite aspecte din creaţia sa. Orice mic aspect care ar părea nesemnificativ pentru mine el ia proporţiile unei mari descoperiri pentru că, din experienţa mea, îl pot introduce în această minunată poveste, care este parcursul artistului român constituit din muncă permanentă, din ambiţie şi consecvenţă", a evidenţiat cercetătoarea.
Doina Lemny, fost muzeograf-cercetător la Musee naţional d'art moderne - Centre Georges Pompidou din Paris, consideră că exemplul personal al lui Brâncuşi de a reflecta asupra lumii şi esenţei fiinţei şi lucrurilor ar trebui să ne însoţească pentru a ne apropia cât mai mult de el.
"Dacă îl sărbătorim în fiecare an la 19 februarie, anul acesta, evenimentul este şi mai important - cei 150 de ani de la naştere - pentru că ar trebui să ne invite la o mai mare prudenţă în a face afirmaţii, uneori lipsite de suport documentar, şi să ne acordăm timpul de a ne pune nouă înşine întrebări în faţa acestor opere înnoitoare, care rezistă timpului. Exemplul său personal: de a reflecta asupra lumii, asupra trecerii timpului, asupra vieţii şi a originii ei, asupra esenţei fiinţei şi lucrurilor ar trebui să ne însoţească pentru a ne apropia cât mai mult de el. În felul acesta, ar câştiga în calitate şi multiplele manifestări aniversare, din care unele nu fac decât să-i banalizeze opera şi gândirea. Dar păstrez speranţa că timpul va cerne toate acestea şi vor rămâne vizibile doar acelea care pornesc dintr-o profundă înţelegere a demersului lui Brâncuşi", a mai transmis Doina Lemny.
***
Doina Lemny a fost conservator la Centrul Pompidou în perioada 1991 - 2019, când s-a ocupat cu precădere de studiul operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, organizând expoziţii, publicând mai multe volume şi studii dedicate sculptorului român.
În anul 2019, a curatoriat marea expoziţie "Brâncuşi. Sublimarea formei" la BOZAR, Bruxelles, în cadrul Festivalului Europalia, iar în anul 2023 a curatoriat expoziţia "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" cu ocazia Programului Timişoara - Capitală Culturală europeană.
Pentru activitatea sa, Doina Lemny a primit mai multe premii şi distincţii, fiind decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.





























Comentează