Ofiţerul italian arestat marţi pentru spionaj în favoarea Rusiei "nu reuşea să facă faţă" cheltuielilor zilnice doar din salariul său, afirmă soţia lui într-un interviu publicat joi de cotidianul Corriere della Sera, informează AFP potrivit Agerpres.
Salariul său de "3.000 de euro nu era suficient pentru o familie cu 4 copii, 4 câini (...), cu 1.200 de euro rată lunară la un credit imobiliar", explică Claudia Carbonara, soţia lui Walter Biot, arestat în timp ce transmitea documente clasificate unui ofiţer rus în schimbul sumei de 5.000 de euro.
"Era disperat. Disperat pentru viitorul nostru şi cel al copiilor noştri (...). Walter era în criză de ceva timp, îi era teamă că nu va mai reuşi să facă faţă tuturor cheltuielilor noastre (...). Din cauza COVID-19, am sărăcit", a încercat să justifice femeia, psihoterapeut specializat în terapii de cuplu, în timpul unei discuţii telefonice cu un jurnalist al cotidianului italian.
"Dacă el mi-ar fi spus, am fi discutat împreună, aş fi încercat să-l conving. Însă el a decis de unul singur (...). Nu reuşesc să iau legătura cu el, nu reuşesc nici măcar să-i găsesc un avocat", a subliniat Claudia Carbonara.
Potrivit mărturiilor adunate de Corriere della Sera de la colegii săi, Walter Biot, un căpitan de fregată în vârstă de 56 e ani care lucra la Statul-Major al Apărării de la Roma, "avea nevoie de bani şi acest lucru era ştiut".
"Ruşii au mizat pe slăbiciunile lui, pe problemele lui personale", potrivit unui coleg care îl cunoaşte bine, citat de ziar. "Ceea ce a făcut el este foarte grav pentru securitatea ţării şi a NATO, dacă într-adevăr s-a vândut, nu are nicio scuză şi şi-a distrus viaţa. Riscă cel puţin 15 ani de închisoare", a estimat colegul.
Walter Biot şi-a început cariera în calitate de subofiţer în Marină, apoi, în urma unor concursuri interne, a devenit căpitan de fregată, înainte de a ajunge la Statul-Major al Marinei, unde se ocupa de relaţiile cu presa. Din 2010 până în 2015, el a lucrat la cabinetul ministrului apărării italian.
Un alt coleg al său citat de Corriere della Sera declară că nu-i vine nici acum să creadă ce s-a întâmplat. "Ca şi cum ţi s-ar spune că o persoană în care aveai încredere a comis un act incredibil. Pentru noi, Walter era un prieten asupra căruia nu aveam nicio îndoială", a spus el.
Carabinierii (poliţia italiană) a anunţat miercuri că un oficial din armata rusă şi un căpitan de navă italian au fost reţinuţi sub suspiciunea de spionaj. Întâlnirea dintre căpitanul italian de fregată şi oficialul rus, care este acreditat pe lângă Ambasada Federaţiei Ruse la Roma, a avut loc marţi seara, a mai indicat poliţia.
Primul interviu cu soția ofițerului italian care spiona pentru Rusia - Ce slăbiciuni au exploatat rușii
București
3°C
Articole Similare

263
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
263

1.611
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
1.611

3.857
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
3.857

4.448
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
4.448

4.213
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
4.213

6.012
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
6.012

134
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
134

5.071
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
5.071

54
Lufthansa menține peste 50% din zboruri active, în ciuda grevei piloților de joi și vineri
54

2.464
A fost descoperit un mineral cu totul nou: Are proprietăți necunoscute până acum omenirii și poate oferi indicii despre trecutul planetei Marte
2.464

1.978
Noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, ar avea un imperiu financiar colosal
1.978

21
Era digitală ne ține captivi: de ce este atât de greu să ne "deconectăm” de la ecrane
21

4.794
Tensiuni în creștere: reacție sfidătoare a Ucrainei, după vizita delegației maghiare ce viza evaluarea conductei Drujba
4.794

















Comentează