Preşedintele sirian Bashar al-Assad a prezentat miercuri condoleanţele sale profunde omologului rus Vladimir Putin, după doborârea în noaptea de luni spre marţi de către apărarea antiaeriană siriană a unui avion de recunoaştere rusesc de tip Il-20, incident în care şi-au pierdut viaţa toţi cei 15 militari aflaţi la bordul aparatului, informează dpa, care citează media de stat de la Damasc.
Bashar al-Assad a arătat că incidentul s-a produs din cauza "aroganţei israeliene" şi a apreciat că Israelul "foloseşte cele mai murdare mijloace pentru a-şi atinge scopurile josnice şi a-şi realiza agresiunea în regiunea noastră".
Armata rusă a dat vina mai întâi pe Israel pentru doborârea accidentală a avionului de recunoaştere Il-20 de către antiaeriana siriană, susţinând că aparatul a fost lovit în timpul unui raid efectuat de patru avioane de vânătoare F-16 israeliene asupra unor poziţii în Latakia, în nord-vestul Siriei. Mai mult, potrivit armatei ruse, piloţii israelieni, acoperindu-se cu Il-20, l-au plasat sub focul apărării antiaeriene siriene.
Pe un ton mult mai conciliant faţă de Israel, preşedintele rus a evocat marţi după-amiază un "concurs de circumstanţe accidentale tragice", dar a avertizat că Rusia va lua măsuri pentru consolidarea securităţii militarilor săi care staţionează în Siria, fără să ofere detalii.
Israelul şi-a exprimat marţi ''tristeţea'' după moartea a 15 membri ai echipajului unui avion militar rusesc doborât, din greşeală, de către apărarea antiaeriană siriană, care viza aparate israeliene, dar a aruncat vina asupra regimului lui Bashar Al-Assad şi a aliaţilor lui, relatează AFP şi DPA.
Armata israeliană a contestat de asemenea într-un comunicat faptul că aviaţia sa, care efectua în acel moment un raid în Siria vecină, s-a folosit de avionul rusesc drept paravan pentru a scăpa de tirurile siriene, cum au afirmat responsabili ruşi.
În comunicat, care reprezintă prima reacţie publică israeliană la evenimentele de luni seara, armata israeliană a afirmat că aparatele sale au atacat o instalaţie a armatei siriene de unde sisteme folosite la producţia unor arme de precizie erau pe cale să fie livrate Iranului pentru mişcarea şiită libaneză Hezbollah în Liban.
Avionul rusesc de recunoaştere, de tipul Il-20, a fost doborât în noaptea de luni spre marţi de o rachetă S-200 deasupra Mării Mediterane, la circa 30 de kilometri de coasta siriană, în timp ce se îndrepta către baza aeriană rusă de la Hmeimim, în Siria, la numai câteva minute după un atac efectuat în Siria de patru avioane F-16 ale armatei israeliene.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat regretul marţi seara într-o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a promis asistenţă din partea Israelului în derularea anchetei cu privire la tragica întâmplare.
De asemenea, preşedintele SUA, Donald Trump, i-a transmis condoleanţe şefului statului rus pentru moartea celor 15 militari la bordul avionului Il-20.
Rusia, considerată un aliat ferm al regimului Bashar al-Assad, intervine de la sfârşitul anului 2015 în Siria, în favoarea forţelor proguvernamentale.
Preşedintele sirian i-a transmis 'condoleanţe profunde' omologului rus după doborârea avionului Il-20
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

341
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze câștiguri de miliarde din exporturi
341

1.525
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
1.525

64
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
64

4.374
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
4.374

2.065
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.065

4.144
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.144

143
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
143

7.126
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.126

306
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
306

9.680
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.680

4.965
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.965

5.357
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.357

2.683
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.683
















Comentează