Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a lansat joi un apel către migranţii economici să nu mai vină în Europa, în finalul unei întrevederi la Atena cu premierul elen Alexis Tsipras, relatează France Presse.
'Vreau să fac un apel către toţi migranţii economici, de oriunde ar veni ei, să nu mai vină în Europa, să nu le dea crezare traficanţilor, să nu-şi mai pună în pericol vieţile şi banii', a declarat Tusk într-o conferinţă de presă.
El a avertizat de asemenea că 'nici Grecia şi nicio altă ţară europeană nu pot continua să fie ţări de tranzit'. 'Reglementările Schengen vor fi aplicate din nou', a spus Donald Tusk.
Miercuri, Tusk afirmase în timpul vizitei la tabăra de refugiaţi din Dobova, în Slovenia, că o revenire la dispoziţiile zonei Schengen, inclusiv controale riguroase la frontierele externe, reprezintă o condiţie 'prealabilă' la rezolvarea crizei migranţilor.
Acţiunile 'unilaterale' ale unor ţări membre ale UE 'pot afecta solidaritatea' în cadrul blocului comunitar, a mai spus preşedintele Consiliului European într-o conferinţă de presă comună cu primul ministru elen.
'Deciziile unilaterale fără o coordonare prealabilă, chiar dacă sunt de înţeles în context naţional, pot afecta spiritul european de solidaritate', a declarat Tusk, referindu-se la restricţiile impuse recent de anumite ţări europene numărului de migranţi autorizaţi să intre pe teritoriul lor.
Grecia a protestat în mod repetat împotriva deciziilor 'unilaterale', în special împotriva Austriei săptămâna trecută, ceea ce a provocat blocarea a mii de refugiaţi la graniţa sa de nord cu Macedonia.
Macedonia este prima ţară pe ruta balcanică, la care recurg refugiaţii pentru a-şi continua drumul spre ţările din nordul Europei.
Tusk a sosit joi dimineaţă la Atena în cadrul unui turneu în ţările balcanice, aflate în prima linie a afluxului de migranţi. El urmează să se deplaseze joi după-amiază la Ankara pentru a-l convinge pe premierul turc Ahmet Davutoglu să contribuie la reducerea numărului de migranţi ce sosesc în Europa via Grecia.
Acest turneu intervine cu patru zile înaintea summitului crucial UE-Turcia la Bruxelles în acest dosar.AGERPRES
Preşedintele Consiliului European către migranţii economici: 'Nu mai veniţi în Europa!'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.191
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.191

2.101
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.101

464
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
464

3.936
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.936

8.419
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.419

4.218
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.218

4.102
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.102

69
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
69

8.537
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.537

199
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
199

2.724
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.724

629
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
629

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698
















Comentează