Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a discutat, miercuri, cu reprezentantul TikTok pentru România despre măsuri prin care se poate combate dezinformarea online. ”Spaţiul online a devenit un canal major de informare şi dezbatere publică, iar platformele digitale au un rol tot mai important în modul în care cetăţenii accesează informaţii despre procesele electorale”, a declarat Ţuţuianu, potrivit news.ro
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a avut o întâlnire cu Simion-Dorin Rusu, reprezentantul TikTok pe România, Ungaria şi regiunea Balcanilor, în cadrul căreia au discutat despre măsurile ce pot fi luate pentru consolidarea integrităţii proceselor electorale şi combaterea dezinformării în mediul digital, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de AEP.
Discuţiile s-au concentrat pe colaborarea dintre AEP şi platformă pentru identificarea şi combaterea conţinutului manipulator, cu accent pe obligaţiile instituite prin reglementările europene. De asemenea, a fost analizată posibilitatea realizării unui ghid de conduită pentru comunicarea politică pe platformele digitale şi a unor mecanisme mai simple de raportare şi intervenţie în cazul conţinutului ilegal sau manipulator.
”Spaţiul online a devenit un canal major de informare şi dezbatere publică, iar platformele digitale au un rol tot mai important în modul în care cetăţenii accesează informaţii despre procesele electorale. Dialogul de astăzi a fost esenţial pentru a dezvolta mecanisme eficiente de prevenire a dezinformării şi pentru a proteja integritatea proceselor electorale. Autoritatea Electorală Permanentă îşi reafirmă angajamentul pentru menţinerea neutralităţii instituţionale şi pentru asigurarea unui tratament egal pentru toţi competitorii electorali”, a declarat Adrian Ţuţuianu.






























Comentează