Imagini cu animale vor decora următoarea serie de bancnote emise de Banca Angliei într-un demers prin care banca centrală îşi propune, în următorii ani, renunţarea la portretele unor personalităţi istorice precum William Shakespeare, Winston Churchill şi Jane Austen, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.
''Natura este o alegere foarte potrivită din perspectiva autentificării bancnotelor şi înseamnă că putem scoate în evidenţă viaţa sălbatică bogată şi variată din Regatul Unit cu prilejul următoarei serii de bancnote'', a spus Victoria Cleland, casier-şef al Băncii Angliei.
Pe bancnotele emise de Banca Angliei au figurat, de-a lungul timpului, chipuri ale unor monarhi, începând cu regina Elisabeta a II-a care a apărut prima dată pe o bancnotă în 1960, sau personalităţi istorice precum Shakespeare, care a apărut pe o bancnotă în anul 1970.
Portretul regelui Charles al III-lea va continua să apară pe bancnotele din următoarea serie, a mai precizat Banca Angliei.
Banca Angliei s-a consultat cu publicul privind o schimbare de design în iulie 2025.
Temele referitoare la natură au fost susţinute de 60% dintre cei 44.000 de participanţi la sondaj, devansând categoria ''arhitectură şi atracţii'', susţinută de 56% din public, şi ''personalităţi istorice notabile'', preferată de 38%. Alte categorii au fost "arte, cultură şi sport", ''invoaţie'' şi ''evenimente importante''.
Noile bancnote vor conţine imagini cu fauna sălbatică autohtonă din Regatul Unit şi nu vor include animale de companie, a mai precizat Banca. Instituţia plănuieşte o nouă consultare publică în lunile următoare privind animalele specifice care vor figura pe bancnote, potrivit unei liste create de experţi în fauna britanică.
Banca Angliei nu este singurul emitent de bancnote din Regatul Unit. Alte şapte bănci comerciale din Scoţia şi Irlanda de Nord pot emite bancnote.





























Comentează