Dezvăluirile privind calitatea mai slabă a unor produse comercializate de unele mărci în ţările est-europene ale UE faţă de produsele similare pe care aceleaşi mărci le vând în ţările din vest evoluează către un scandal internaţional, a declarat marţi premierul slovac, Robert Fico, citat de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
'Nu pot accepta ca cetăţenii Slovaciei să fie trataţi în acest mod', a spus Fico în timpul unei conferinţă de presă. Şeful guvernului de la Bratislava a mărturisit că a constatat el însuşi un astfel de standard dublu al calităţii produselor alimentare, după ce a cumpărat fish fingers (file de peşte pane) produs de aceeaşi companie, dar care în Austria avea 65% carne, iar în Slovacia 58%.
'Trebuie să ne apărăm. Nu putem accepta acest lucru. Dorim doar ca cetăţenii slovaci să aibă acces la alimente de aceeaşi calitate la care au cei din vest', a insistat premierul slovac, amintind că societăţile care practică standarde duble în calitatea produselor încalcă normele europene.
Fico a mai spus că va aduce această problemă în discuţie la summitul Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria), ce se desfăşoară miercuri la Budapesta.
În urma efectuării unor cercetări, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia şi Slovacia au sesizat anul trecut Comisia Europeană privind standardele duble ale calităţii produselor vândute de unele companii în est, faţă de cele din vest.
O cercetare coordonată de eurodeputata cehă Olga Sehnalova a relevat că aproximativ o treime dintre produsele comercializate în Cehia au o calitate inferioară celor similare comercializate de aceleaşi companii în Germania.
Avocatul Poporului din Bulgaria, Maia Manolova, a făcut apel anul acesta, pe 14 martie, la încetarea discriminării şi a folosirii de standarde duble împotriva consumatorilor bulgari, în scrisori adresate comisarului european pentru Justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, şi Ombudsmanului European, Emily O'Reilly.
Ulterior, la sfârşitul lunii martie, Avocatul Poporului din România s-a sesizat din oficiu cu privire la informaţiile privind protestul statelor din Grupul de la Vişegrad împotriva standardelor duble practicate de marile branduri la produsele alimentare şi monitorizarea fenomenului de către Ministerul Agriculturii din România.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a două articole din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi a pornit de la articole publicate în mass-media în care se arată că asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi Guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat atunci constituirea unui 'colectiv de muncă' format din reprezentaţi ai ministerului, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea stabilirii dacă folosirea standardelor duble este practicată de marile branduri şi în România.
Premierul slovac afirmă că a remarcat el însuşi standarde duble în calitatea produselor comercializate în estul Europei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

138
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
138

7
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
7

14
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
14

31
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
31

2.542
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.542

22
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
22

80
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
80

58
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
58

2.384
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.384

693
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
693

35
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
35

1.995
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.995

3.096
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.096
















Comentează