Preşedintele Comisiei de Apărare a PNL, Ovidiu Raeţchi, a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, şi ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu, să realizeze o evaluare privind pensionările din sistemul de Apărare şi de la nivelul MAI, în condiţiile în care termenul de intrare în vigoare a noii legi privind pensiile militare şi de la nivelul MAI este data de 15 septembrie.
„Solicit ministrului Apărării, Mihai Fifor, şi ministrului de Interne, Carmen Dan, să prezinte public o evaluare privind pensionările angajaţilor MAI şi MapN, având în vedere că termenul de intrare în vigoare a noii ordonanţe este data de 15 septembrie. Este necesar să aflăm aceste date, mai ales pentru că numeroase poziţii-cheie au rămas vacante, unii dintre cei mai experimentaţi militari şi angajaţi ai MAI preferând să se pensioneze în condiţiile vechii legi. Modul în care guvernarea PSD a gestionat acest proces a fost deplorabil. Mai întâi, fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu a dat asigurări că, prin noua lege, nivelul pensiilor militarilor şi angajaţilor MAI nu se va schimba, dar mesajul a fost puțin credibil pentru oamenii din sistem. Unele informaţii au fost ascunse, liderii PSD s-au contrazis în declaraţii, planul nu a fost deloc transparent şi a generat haos. Ca urmare a stării de neîncredere din zona Apărării şi a Ministerului de Interne, numeroase persoane din poziții importante, de coordonare și planificare, au preferat să se pensioneze, iar posturi-cheie au rămas vacante. Contribuţia militarilor respectivi în cadrul Armatei Române era foarte importantă şi sunt necesare asigurări că apărarea națională nu va cunoaşte sincope”.
Raeţchi a acuzat că guvernarea PSD a generat o hemoragie de cadre în Armată şi la nivelul MAI:
„Obiectivele asumate de România în faţa partenerilor internaţionali şi necesitatea de a gestiona corespunzător procesul de înzestrare a Armatei române ne obligă să avem în activitate cei mai pregătiți profesionişti din sistem. Faptul că săptămânile trecute – intenţionat sau nu - guvernarea PSD s-a încurcat în explicaţii pe tema pensiilor militarilor şi a angajaţilor MAI, a generat o hemoragie de cadre în Armată şi la nivelul MAI, care riscă să rămână o vulnerabilitate pentru securitatea României”.
PNL îi somează pe Mihai Fifor şi Carmen Dan: Să arate câţi militari şi poliţişti s-au pensionat. E deplorabil!
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

158
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
158

2.029
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.029

2.093
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.093

67
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
67

4.070
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.070

3.809
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.809

195
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
195

125
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
125

2.709
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.709

1.291
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.291

1.955
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.955

4.227
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.227

6.911
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.911
















Comentează