O încărcătură de peste 3,5 tone de răşină de canabis a fost confiscată vineri de o fregată a marinei franceze în Golful Oman, fiind cea mai mare captură înregistrată în acest an în regiune, a anunţat luni Ministerul francez pentru forţele armate, relatează AFP potrivit Agerpres
Pe baza unor informaţii, fregata Courbet a localizat ''o ambarcaţiune suspectă care naviga fără pavilion şi a monitorizat-o prin radar peste 36 de ore, în aşteptarea transferului de stupefiante la bordul său de către o navă complice'', a precizat ministerul într-un comunicat.
Nava s-a îndreptat apoi spre sud şi a fost urmărită de fregată. Un total de 172 de baloţi de răşină, aproximativ 20 de kilograme fiecare, erau ascunşi într-un fund dublu al rezervoarelor de combustibil. Întreaga marfă a fost distrusă.
Ministrul apărării Florence Parly a salutat o ''acţiune impresionantă a marinarilor noştri care susţin valorile Franţei în această luptă esenţială împotriva traficului de droguri, multe dintre acestea având ca destinaţie finală Europa''.
Fregata opera în sprijinul ''Combined Task Force (CTF) 150'', o coaliţie care reuneşte ''forţe maritime din mai multe ţări pentru a lupta împotriva traficului şi a activităţilor ilicite legate de terorism şi pentru a garanta securitatea spaţiilor maritime'', se precizează în comunicat, fără a menţiona posibile arestări în legătură cu operaţiunea.
Navele franceze au efectuat în 2019 în zonă nouă confiscări, reprezentând în total aproape 15 tone de produse ilicite, potrivit ministerului francez.
Peste 3,5 tone de canabis, confiscate în Oceanul Indian de marina franceză
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Tragedie de proporții: 38 de oameni au murit, după o explozie într-o mină din Nigeria
12

11
Cinci state din UE anunță că au elaborat un plan de a crea centre de returnare pentru migranţi în Africa
11

1.178
Gestul unei rusoaice a stârnit un val de emoție la JO. „Când mergi alături de aceşti oameni, îţi dai seama că au tot dreptul să simtă ură faţă de orice rus"
1.178

20
Unul dintre consilierii lui Trump critică un studiu asupra impactului taxelor vamale pentru consumatorii americani
20

1.958
Tensiunile riscă să escaladeze în orice moment: Rusia și Iran fac o demonstrație de forță fix în fața navelor SUA
1.958

57
A treia rundă de negocieri de la Geneva dintre Ucraina şi Rusia a durat opt ore
57

1.289
Europa își lovește singură sancțiunile: Dronele Rusiei, care lovesc Ucraina, sunt alimentate cu tehnologie europeană (Investigație)
1.289

49
Viktor Orban: Ungaria ar putea folosi rezervele de petrol din cauza Ucrainei
49

56
Președintele turc Erdogan îl trimite pe ministrul de externe în locul său la reuniunea 'Consiliului de Pace' de la Washington
56

90
Spania: Poliția a arestat un tănăr de 20 de ani care rezerva camere de lux cu un cent
90

28
Israelul întărește securitatea în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului
28

7.154
Bubuie un conflict de mare amploare în Europa: Ucraina provoacă deliberat Ungaria și Slovacia. Viktor Orban a sistat imediat transporturile cărte Kiev
7.154

24
Record în Franţa: Țara a înregistrat 35 de zile ploioase consecutive
24

















Comentează