Peste 300 de artişti şi-au anunţat participarea la cea de-a treia ediţie a Festivalului multicultural TAMTAM, care va avea loc în perioada 13-15 august, la Braşov, iar în cadrul acestuia vor fi organizate 96 de evenimente.
"Peste 300 de artişti şi peste 96 de evenimente pe cele 6 scene ale Festivalului multicultural TAMTAM. (...) Festivalul TAMTAM a ajuns la cea de-a treia ediţie, muzica, teatrul, dansul, artele vizuale şi filmul vor ocupa şi vor anima Braşovul între 13 şi 15 august, oferind publicului acces liber la o varietate de experienţe culturale excepţionale. Festivalul aduce în această ediţie numai artişti români, majoritatea consacraţi, dar şi tineri aspiranţi, reprezentaţii clasice, dar şi inovatoare, în spaţii inedite, în stradă, galerii de artă sau mall, cu dorinţa de a capta un public activ, dornic să exploreze noi teritorii alături de artişti. Festivalul îşi propune să invadeze comunitatea, să intre în inimile publicului şi să ia spectatorii la dans, într-o călătorie autentică, prin ateliere creative, dialoguri versatile cu artiştii, după concerte şi proiecte educaţionale", au anunţat organizatorii, marţi, într-un comunicat de presă.
Timp de trei zile, în cadrul festivalului vor concerta Robin and the Backstabbers, Grimus, Mono Jacks, Alexandru Anastasiu, Valentin Şerban, Ion-Bogdan Ştefănescu, Lucia, Jazzy Jo & Gabriel Neagu, Soul Serenade, Cătălin Milea şi Gabriel Bălaşa, Toulouse Lautrec, Bucharest Trio Tango, Watzzy, Eyedrops sau Melting Dice, însă şi Filarmonica şi Opera Braşov.
"Din program mai fac parte evenimente precum: Musiculinaria - concept creativ ce aduce împreună muzica şi arta culinară, ateliere de pictură, proiecţii de film, improvizaţii şi spectacole de dans, spectacole de teatru în aer liber, concerte de jazz, duo de muzică clasică şi asocieri de instrumente cu o libertate completă de exprimare - handpan drum, ateliere de creaţie pentru copii, spectacol de muzică şi tango, swing Boogie Woogie, jam session-uri între artişti etc. Publicul va putea cunoaşte artiştii după concert în dialogurile de la Hub 2068, cel mai important spaţiu cultural, educaţional şi de dezvoltare antreprenorială din Braşov, inaugurat chiar pe durata TAMTAM Festival", se arată în comunicat.
Reprezentaţiile artistice se vor desfăşura în mijlocul oamenilor, în diverse locuri, pe scena TAMTAM în Piaţa Sfântul Ioan şi în Piaţa Sfatului, scene alternative în pieţele Enescu şi la Galeria KronArt, la AFI Mall şi HUB 2068, pe strada Mureşenilor nr. 27.
"Ce ne dorim cu acest festival este să aducem arta şi mai aproape de oameni, de aici şi mottoul nostru #ArtToHeart. Credem că actul artistic sau cultural nu doar dezvoltă mintea, ci stimulează trăiri profunde, emoţii puternice. Festivalul TAMTAM este şi despre acest flux de energie dintre părţi - artiştii care transmit către public toată energia şi pasiunea lor, primind înapoi efervescenţa şi bucuria publicului, despre pasiuni care se cultivă şi care se trăiesc, dar şi despre cum se construieşte o comunitate creativă cu fiecare ediţie. Cultura are această superputere - aduce oamenii împreună în comunităţi puternice, care revin la festival", a declarat Ioan-Dragoş Dimitriu, directorul artistic al Festivalului.
Unul dintre organizatori, Andrei Munteanu, a arătat că ediţia a treia a TAMTAM Festival, este despre deschiderea oamenilor de a se bucura de tot ceea ce înseamnă artă şi manifestare artistică după o perioadă dificilă şi "despre eliberarea celor 5 arte într-un spaţiu deschis, diametral opus celui delimitat de ecranul unui telefon sau laptop cu care am ajuns să ne obişnuim prea mult".
"Noi înşine am fost deschişi către tot ceea ce îşi propune Festivalul, atât prin această ediţie, cât şi în viitor, şi de aici până la conturarea conceptului nu a mai fost decât un pas", a declarat Andrei Munteanu.
În fiecare zi a festivalului, programul începe la ora 13,00 şi se termină la ora 23,00 iar accesul la reprezentaţiile artistice este gratuit, în limita locurilor prevăzute de restricţiile în vigoare, cu respectarea măsurilor de siguranţă care se impun în contextul actual.
TAMTAM Festival este cofinanţat de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov.
Peste 300 de artişti şi-au anunţat participarea la cea de-a treia ediţie a Festivalului multicultural TAMTAM din Brașov
Articole Similare

21
Top 10 cărți care au impresionat în 2025
21

24
Milioane de oameni, un singur Revelion: petrecerea de pe plaja Copacabana, cea mai mare din lume
24

17
Verificarea informațiilor chiar contează: cum schimbă fact-checking-ul comportamentul utilizatorilor
17

412
Cum alungă lumea ghinionul de Anul Nou: obiceiuri bizare și surprinzătoare din toate colțurile globului
412

43
Biletele pentru concertele de Anul Nou ale Filarmonica George Enescu s-au epuizat în mai puțin de 30 de minute
43

104
Pictorița devenită celebră după restaurarea ratată a unei picturi cu Iisus Hristos a murit la 94 de ani
104

1.798
INTERVIU Revoluția văzută prin ochii unui copil prins și torturat 48 de ore. Drama Nicoletei Giurcanu: 'Am trăit iadul'
1.798

4.798
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
4.798

25
Filarmonica 'George Enescu' începe 2026 cu două concerte. Biletele s-au epuizat în 30 de minute
25

3.430
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
3.430

70
Mariah Carey doboară un nou record cu piesa 'All I Want for Christmas Is You'
70

64
Adrian Titieni preia interimatul la Teatrul Național București de la 1 ianuarie 2026
64

1.717
Obiceiurile vechi de Anul Nou pe care femeile le respectă cu strictețe. Vor avea parte de iubire și noroc în noul an
1.717

















Comentează