Cel puţin 27 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui fulger care a lovit mai multe locuri din regiunea deşertică din sudul Pakistanului în condiţii de ploaie torenţială, au anunţat vineri autorităţile citate de DPA potrivit Agerpres
Autorităţile locale au declarat stare de urgenţă şi au desfăşurat echipe de salvare în deşertul Thar din provincia Sindh după tragedia petrecută în cursul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului provincial, Saeed Ghani.
Mai multe persoane, printre care femei şi copii, au fost tratate la spitale, a adăugat Ghani. Acestea au suferit răni în provocate de fulger şi de fragmente prăbuşite din structurile afectate de ploi.
Cel puţin trei districte, printre care Tharparkar, Mirpurkhas şi Sukkur, au fost afectate de ploile torenţiale care au debutat joi şi au continuat vineri, a indicat Aslam Chandio, un reprezentant al echipelor de intervenţie.
Bilanţul deceselor ar putea creşte în condiţiile în care salvatorii nu au încă acces în unele sate îndepărtate, a declarat Anwar Kazmi, purtător de cuvânt al Fundaţiei Edhi care acţionează în regiune.
Viiturile, eroziunea solului, ruperile de nori, seceta şi smogul s-au intensificat în Pakistan în ultimii ani.
Situat între China, puternic industrializată, şi India, Pakistan este o ţară care duce greul încălzirii globale, după cum a afirmat climatologul Chaudhry Qamar Zaman. ''Atât statul cât şi poporul vor trebui să realizeze gravitatea problemei şi să acţioneze rapid'', a adăugat Zaman, citat de DPA
Pakistan - Un fulger a ucis cel puțin 27 de persoane
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485
















Comentează