Liberalii nemţeni au votat în unanimitate, în cadrul şedinţei Colegiului Director Judeţean al PNL, propunerile pentru lista de candidaţi la alegerile parlamentare, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
Astfel, candidaţii propuşi pentru Camera Deputaţilor sunt deputatul Mugur Cozmanciuc, primarul de Roman, Laurenţiu Leoreanu, deputatul Cătălin Drăguşanu, Gabriela Antipa, Monica Anton, Alexandru Drăgan, Bogdan Ţifui, Andrei Aciocârlănoaie, Liviu Cicioc, Mihai Obreja şi Leonard Achiriloaiei. Pentru Senat au fost votaţi senatorul Eugen Ţapu-Nazare, Gabriela Banu, George Lazăr, deputatul Vlad Marcoci şi Constantin Ghica.
"Lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare urmează să fie transmisă spre analiză, ierarhizare şi definitivare Comitetului Judeţean Executiv al PNL Neamţ şi ulterior Biroului Politic Naţional al PNL. Lista candidaţilor poate suferi modificări conform mandatului dat de Colegiul Director, iar forma finală va fi anunţată oficial în perioada 20-22 octombrie", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc.
Liderul PNL Neamţ a adăugat că liberalii vor să câştige 5 dintre cele 8 mandate de deputat şi 2 dintre cele 3 mandate de senator.
În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a aprobat înscrierea în PNL a fostului preşedinte al PSD Piatra Neamţ, Aurelia Simionică. AGERPRES
Neamţ: PNL şi-a stabilit candidaţii la parlamentare; vor să câştige 5 deputaţi şi 2 senatori
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.409
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.409

1.633
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.633

56
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
56

3.924
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.924

3.714
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.714

153
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
153

108
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
108

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

1.279
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.279

1.944
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.944

4.192
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.192

6.854
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.854

6.127
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.127
















Comentează