Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a avut, cu prilejul participării la Bruxelles la Reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, întâlniri bilaterale cu omologii săi din Canada, Italia şi Turcia, cărora le-a adresat invitaţia oficială de a participa la festivităţile organizate la Bucureşti cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la împlinirea Centenarului Marii Uniri, a informat joi MApN, printr-un comunicat de presă, scrie agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor cu ministrul canadian al Apărării, Harjit Singh Sajjan, a fost subliniat progresul semnificativ înregistrat de cooperarea în plan militar atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO, precum şi perspectivele favorabile pentru consolidarea acesteia.
"Ministrul român al Apărării Naţionale a mulţumit în mod special ministrului Sajjan pentru contribuţiile substanţiale aduse de Canada la consolidarea apărării pe flancul estic al Alianţei, în regiunea Mării Negre, în cadrul prezenţei înaintate adaptate a NATO în sud-estul Europei ("tailored Forward Presence"/tFP), pe toate cele trei dimensiuni - aeriană, navală şi terestră, exprimându-şi speranţa că, având în vedere evoluţiile mediului de securitate, nivelul acestor contribuţii va fi menţinut şi pentru perioada următoare", se menţionează în comunicat.
Ministrul Sajjan a subliniat caracterul complex al provocărilor de securitate de la Marea Neagră, evidenţiind intenţia Canadei de a continua prezenţa militară în regiune, ca un mesaj puternic şi concret de solidaritate aliată, precizează MApN.
"În acest context, ministrul Mihai Fifor a evocat excelenta cooperare cu partenerul canadian, evidenţiind importanţa misiunii de Poliţie Aeriană Întărită executată, în prezent, în ţara noastră de Forţele Aeriene Regale Canadiene, alături de Forţele Aeriene Române", se arată în comunicatul citat.
Un punct important pe agenda discuţiilor a fost rezervat colaborării în domeniul asistenţei psihologice, ministrul Fifor mulţumind Armatei canadiene pentru sprijinul valoros acordat în elaborarea concepţiei de înfiinţare, la Bucureşti, a unui centru naţional de psihologie operaţională.
În cadrul întâlnirii cu ministrul italian al Apărării, Elisabetta Trenta, au fost abordate subiecte referitoare la evoluţia relaţiilor de cooperare pe dimensiunea apărării, în contextul parteneriatului strategic dintre cele două ţări.
Ministrul Fifor a exprimat aprecieri pentru contribuţia Italiei la implementarea măsurilor de reasigurare pe flancul estic, în cadrul tFP, prin asumarea de funcţii de stat major în cadrul Comandamentului Brigăzii Multinaţionale şi a subliniat interesul părţii române pentru consolidarea participării partenerului italian la încadrarea structurilor NATO de pe teritoriul României.
Potrivit MApN, Mihai Fifor a solicitat sprijinul Italiei pentru materializarea ofertei ţării noastre de a găzdui o capabilitate de comandă şi control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinaţional Sud-Est - MNC-SE).
Ministrul italian a mulţumit părţii române pentru contribuţiile consistente la implementarea măsurilor de consolidare a apărării aliate pe flancul sudic, România încadrând 26 de funcţii în structurile aliate găzduite de Italia, precum şi pentru cooperarea excelentă dintre cele două armate în operaţiunile aliate din Afganistan, Balcanii de Vest şi Irak.
Cei doi miniştri au convenit asupra necesităţii continuării dialogului strategic politico-militar, dezvoltării cooperării în domeniul instruirii în comun a structurilor militare şi în cel al colaborării industriale pentru dezvoltarea de capabilităţi de apărare, mai informează MApN.
Întâlnirea cu ministrul Apărării din Turcia, Hulusi Akar, s-a concentrat, cu precădere, pe subiecte referitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi posibilităţile de dezvoltare a cooperării militare bilaterale.
Mihai Fifor a subliniat necesitatea unei abordări unitare a apărării flancului estic al Alianţei, de la nord la sud, aşa cum a fost convenit la Summitul de la Bruxelles, unde, la solicitarea României, problematica securităţii la Marea Neagră a constituit un subiect distinct pe agenda dezbaterilor.
Conform comunicatului, ministrul Akar a menţionat sprijinul Turciei pentru implementarea măsurilor de reasigurare pentru flancul estic şi a accentuat interesul ţării sale pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare în domeniul tehnico-militar, menţionând potenţialul deosebit încă neexploatat care ar putea aduce beneficii considerabile ambelor părţi.
Cei doi miniştri au convenit asupra necesităţii continuării dialogului strategic militar, în vederea armonizării poziţiilor celor două părţi privind implementarea măsurilor de securitate colectivă în regiune.
Ministrul Fifor a adresat omologilor săi invitaţia oficială de a participa la festivităţile organizate la Bucureşti cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la împlinirea Centenarului Marii Uniri.
Ministrul Apărării - întâlniri, la Bruxelles, cu omologii săi din Canada, Italia şi Turcia
București
9°C
Articole Similare

1.640
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
1.640

839
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
839

3.676
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
3.676

165
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
165

2.980
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.980

7.579
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
7.579

6.111
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.111

6.766
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.766

3.301
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.301

3.488
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.488

116
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
116

4.524
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.524

4.031
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
4.031
















Comentează