Mii de persoane au protestat luni în Australia împotriva vizitei preşedintelui israelian Isaac Herzog, venit la invitaţia premierului Anthony Albanese, prilej pentru a exprima solidaritatea cu comunitatea evreiască locală după atentatul antisemit comis pe plaja Bondi pe 14 decembrie şi soldat cu 15 morţi şi cel puţin 40 de răniţi, informează Reuters şi DPA, relatează Agerpres.
Vizita şefului statului israelian a provocat iritare în Australia, numeroase persoane acuzându-l pe Herzog de complicitate la ceea ce consideră a fi uciderea de civili palestinieni în Fâşia Gaza.
Mai multe organizaţii pro-palestiniene au organizat luni proteste. La Sydney mii de persoane s-au strâns într-o piaţă din districtul financiar, scandând sloganuri pro-palestiniene. Poliţia a trimis un elicopter şi echipaje călare pentru a monitoriza participanţii la manifestaţie.
Isaac Herzog şi-a început vizita cu o deplasare la plaja Bondi, unde a depus o coroană de flori în memoria victimelor din 14 decembrie anul trecut. El s-a întâlnit cu supravieţuitori şi cu membri ai familiilor celor 15 oameni ucişi în atentat.
''Acesta a fost şi un atac asupra tuturor australienilor. Au fost atacate valorile moştenirii democraţiilor noastre - sanctitatea vieţii umane, libertatea religioasă, toleranţa, demnitatea şi respectul'', a spus preşedintele Israelului la locul tragediei.
Într-o declaraţie, preşedintele executiv al Consiliului Executiv al Evreilor Australieni, Alex Ryvchin, a afirmat că vizita lui Herzog ''va ridica moralul unei comunităţi îndurerate''.
Unii evrei s-au opus acestei vizite. În urmă cu câteva zile, Consiliul Evreiesc din Australia, un critic vocal al guvernului israelian, a difuzat o scrisoare deschisă, semnată de peste 1.000 de lideri ai comunităţii evreieşti şi profesori universitari din rândul evreilor australieni, cerând guvernului de la Canberra să anuleze vizita lui Isaac Herzog.
Autorităţile din Sydney au declarat vizita drept un eveniment major, pentru care au fost mobilizaţi circa 3.000 de poliţişti.
''Vrem să ţinem în siguranţă întreaga comunitate. Vom fi acolo în număr semnificativ pentru a ne asigura de acest lucru'', a declarat adjunctul şefului poliţiei din statul australian New South Wales, Peter McKenna.





























Comentează