Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, luni, că viitorii comandanţi militari trebuie să fie pregătiţi să facă faţă noilor provocări la care Armata Română este supusă de câţiva ani, având în vedere "noul context geopolitic" şi "dinamica specială (...) atât în plan militar, cât şi în plan politic".
"Pentru a discuta despre transformarea Armatei Române, trebuie să discutăm despre noile provocări la care este supusă Armata Română de, zic eu, câţiva ani buni încoace, de noul context geopolitic şi de toată această dinamică specială în care ne aflăm în momentul de faţă, atât în plan militar, cât şi în plan politic. Desigur, Armata Română este un organism viu şi nu poate rămâne pe loc, Armata Română evoluează, îşi transformă modul de a acţiona. Vedem o armată română care e tot mai prezentă în teatrele de operaţiuni, tot mai pregătită să facă faţă la provocările actuale. Tocmai de aceea eu mi-am dorit să fiu astăzi prezent la această instituţie de învăţământ superior, e o instituţie de învăţământ superior fanion pentru învăţământul universitar, în general românesc, dar şi pentru cel militar din această ţară. Tocmai pentru a da un semnal că în plan universitar, în plan academic, paradigma, de asemenea, trebuie să se schimbe. Pregătim aici viitorii comandanţi ai armatei române. Şi îi pregătim pentru noile provocări la care Armata Română trebuie să facă faţă", a declarat ministrul Apărării la plecarea de la evenimentul de deschidere a anului universitar la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", întrebat care sunt liniile directoare ale procesului de transformare în care se află Armata Română, informează agerpres.ro .
Mihai Fifor şi-a exprimat convingerea că atât corpul profesoral, cât şi cursanţii universităţii vor înţelege aşteptările în privinţa performanţelor lor academice.
"Nu am niciun fel de îndoială că atât corpul profesoral, un corp profesoral de elită, cât şi cei care calcă pragul acestei universităţi, academiei, în speţă, vor înţelege că există aşteptări foarte, foarte mari de la domniile lor pentru anii care urmează, pentru că sunt generaţiile viitoare de lideri ai Armatei Române. Este un moment important pentru Armata Română şi pentru ţară. Repet, e o dinamică specială în care ne aflăm angrenaţi, şi tocmai de aceea, cei care sunt astăzi aici şi care debutează în pregătirea academică trebuie să înţeleagă şi să pornească la drum cu maximă responsabilitate", a mai declarat ministrul Apărării.
Alături de Mihai Fifor, la evenimentul de deschidere a anului universitar la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" s-a aflat şi generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General al Armatei.
Mihai Fifor, mesaj pentru studenți: Viitorii comandanți militari trebuie să facă față provocărilor la care Armata este supusă
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

719
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
719

40
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
40

2.563
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.563

6.576
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
6.576

5.678
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
5.678

6.439
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.439

3.139
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.139

3.341
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.341

98
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
98

4.460
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.460

3.995
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.995

286
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
286

201
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
201
















Comentează