Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat joi că, în perioada cât a fost la Casa Albă, i-a ameninţat pe aliaţii din NATO că, dacă nu îşi cresc cheltuielile militare, armata SUA nu se va angaja în apărarea lor dacă Rusia le-ar ataca, consemnează AFP, potrivit Agerpres.
Atât în timpul campaniei electorale cât şi după ce a ajuns preşedinte, Trump a descris adesea NATO drept o alianţă militară care ar trăi pe seama generozităţii SUA, ţară care, consideră el, cheltuie prea mulţi bani pentru a apăra alte ţări ce-i sunt mai degrabă rivali decât parteneri.
În declaraţia sa de joi, el a susţinut totuşi că ameninţarea sa la care s-a referit a fost doar o strategie de ''bluff'', de cacealma, pentru a determina astfel statele NATO să crească bugetele alocate apărării.
Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord prevede că statele membre se angajează să apere orice altă ţară membră a Alianţei care ar fi atacată.
Însă la un summit, Donald Trump a sugerat că Washingtonul nu va onora acest angajament, pentru că ''toată lumea este un rău platnic''.
''Unul dintre preşedinţi m-a întrebat: ''Asta înseamnă că nu ne veţi apăra ? Nu ne veţi apăra în faţa Rusiei ?''. Iar eu i-am răspuns: exact asta vreau să spun'', a afirmat Trump în intervenţia sa la un eveniment al fundaţiei conservatoare Heritage.
''Dacă aş fi răspuns ''Nu, nu asta vreau să spun'', atunci de ce ar mai fi plătit ei ?'', a explicat fostul preşedinte strategia sa de a juca la cacealma pentru a forţa statele NATO să cheltuie mai mult pentru înarmare.
''Noi apărăm Europa şi, în acelaşi timp, ei ne jefuiesc, ne jefuiesc foarte foarte serios'', a pretins Trump în declaraţia sa de joi, menţinându-şi astfel opiniile pe care le avea când era la Casa Albă.
Pe de altă parte, el s-a declarat ''stupefiat'' că această ameninţare a sa adresată altor ţări din NATO nu a fost niciodată dezvăluită de mass-media.
Mărturisirile lui Donald Trump - Cum s-a folosit de amenințarea rusă pentru a convinge UE să bage adânc mâna în buzunar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.790
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.790

6.276
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
6.276

76
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
76

687
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
687

416
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
416

5.709
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
5.709

311
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
311

1.771
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.771

2.913
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.913

3.070
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.070

3.788
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.788

3.036
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.036

2.022
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
2.022
















Comentează